Obligaţii noi pentru angajatori. Prevederi privind discriminarea

Guvernul a aprobat miercuri, printr-o hotărâre, normele metodologice de aplicare a Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi.

Conform unui comunicat al Ministerului Muncii, documentul prevede noi obligaţii pentru angajatori, din perspectiva egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în relaţiile de muncă şi pentru combaterea şi eliminarea discriminărilor bazate pe criteriul de sex.

În acest sens, angajatorii au obligaţia să introducă explicit, în regulamentele interne, faptul că este interzisă discriminarea bazată pe criteriul de sex şi să îşi informeze angajaţii despre drepturile pe care le au privind egalitatea de şanse şi de tratament în relaţiile de muncă.

De asemenea, angajatorii trebuie să aplice măsuri de prevenire şi acţiune: elaborarea unei politici interne clare prin care să se elimine toleranţa la hărţuire la locul de muncă, adoptarea unor măsuri anti-hărţuire, proiecte, programe de instruire şi campanii de informare şi conştientizare a angajaţilor. Totodată, salariaţii vor fi informaţi despre procedura de depunere a unei plângeri de hărţuire sexuală sau comportament inadecvat la locul de muncă şi despre modul de soluţionare a acesteia.

Expert în egalitatea de șanse, angajat

"Prin modificările şi completările aduse anul trecut Legii nr. 202/2002, a fost prevăzută posibilitatea ca în instituţiile publice, precum şi în companiile private cu peste 50 de angajaţi, să fie identificat un angajat căruia să îi fie repartizate, prin fişa postului, atribuţii în domeniul egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi sau, în limita bugetului existent pentru cheltuieli salariale, să fie angajat un expert sau un tehnician în egalitate de şanse, una din atribuţiile acestui angajat fiind elaborarea unor planuri de acţiune privind implementarea principiului egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi", a precizat ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi.

Normele metodologice aprobate stabilesc şi măsurile active care trebuie să fie cuprinse în planurile de acţiune privind implementarea principiului egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, printre care: promovarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, eliminarea discriminării directe şi indirecte după criteriul de sex şi prevenirea şi combaterea hărţuirii la locul de muncă; politică de salarizare şi niveluri de salarizare pentru funcţiile de management şi de execuţie existente, cu măsuri menite să asigure egalitatea de gen şi eliminarea diferenţelor salariale între femei şi bărbaţi, precum şi condiţii echitabile la pensionarea femeilor şi bărbaţilor; măsuri care să vizeze o mai bună reconciliere a vieţii profesionale cu cea de familie, cum ar fi concediul de maternitate, concediul de creştere şi îngrijirea copilului, concediu paternal, modalităţile de sprijin pentru îngrijirea copiilor şi a altor persoane dependente şi alte tipuri de concedii familiale, concediul de acomodare pentru familiile care adoptă copii, modalităţile speciale de organizare a timpului de lucru (telemunca, programul de lucru cu timp parţial, programul de lucru flexibil etc.); sistem confidenţial şi sigur pentru depunerea plângerilor legate de hărţuirea sexuală şi discriminarea pe criterii de sex la locul de muncă.

Vezi și: Meningită. Trei elevi ai Colegiului "Gheorghe Lazăr", purtători de virus, dar sănătoși

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel