Obama vrea să aplice ”opțiunea zero” în Afganistan

convoi afganistan
convoi afganistan

Statele Unite ale Americii se gândesc să grăbească retragerea trupelor militare de pe teritoriul Afganistanului mai devreme decât preconizaseră. Astfel, americanii ar putea ca după 2014 să părăsească Kabulul, potrivit unor oficiali americani și europeni, citați de New York Times.

Se pare că Barack Obama este din ce în ce mai frustrat din pricina negocierilor sale cu președintele afgan Hamid Karzai, relația dintre cei doi șubrezindu-se puternic după ce luna trecută SUA au deschis negocierile cu talibanii.

Obama și Karzai au ținut, pe 27 iunie, o conferință de presă comună, menită să detensioneze relațiile bilaterale dintre SUA și Afganistan, dar rezultatul nu a fost cel scontat, spun persoane oficiale cu cunoștință de conversația dintre cei doi lideri, citați de cotidianul britanic.

Karzai acuză Statele Unite că încearcă să forțeze o pace separată cu talibanii și susținătorii acestora din Pakistan, guvernul de la Kabul devenind astfel foarte vulnerabil în fața inamicilor săi.

De la conferința video menționată, o retragere totală a forțelor militare americane din Afganistan, precum cea din Iraq, a trecut de la ”ultimul scenariu posibil” la a fi considerată o opțiune viabilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel