Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Obama: Rusia, INCURSIUNE în Ucraina. Nu luăm măsuri militare

DCNews Team / 29 aug 2014 / 00:02

Președintele Barack Obama nu s-a referit la agresiunea Rusiei în Ucraina folosind cuvântul "invazie", ci termenul "incursiune", anunțând că Vestul nu intenționează să ia măsuri militare în sprijinul Kievului.

Cele mai importante declarații ale președintelui Barack Obama, care a susținut joi o conferință de presă în care a tratat și subiectele ISIS și războiul civil din Siria:

• În timp ce Ucraina nu este membru NATO, celelalte națiuni din vecinătate sunt, iar SUA ia angajamentele prevăzute la art. 5 foarte în serios;

• Separatiștii sunt susținuți, antrenați, înarmați și finanțați de Rusia. Pe parcursul acestui proces am văzut implicarea Rusiei în tot ce au făcut (separatiștii);

• După consultările cu partenerii europeni, așteptările mele sunt că vom face pași adiționali, îndeosebi pentru că nu am văzut nicio acțiune semnificativă din partea Rusiei să încerce și să rezolve asta (criza - n.r)) într-o manieră diplomatică;

• Nu vom lua măsuri militare pentru a salva problema ucraineană. Ceea ce facem este să mobilizăm comunitatea internațională să aplice presiune pe Rusia. Dar crede că este foarte important să admitem că o soluție militară pentru această problemă nu se întrevede.

Merkel, Ucraina: cancelarul evită cuvântul "invazie". UE pregătește sancțiuni

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.23
YesMy