Nu atragem fonduri europene din cauza funcționarilor incompetenți

„Până când nu vom aduce funcţionari competenţi, nu vom absorbi fonduri europene pe măsura aşteptărilor”, a declarat fostul șef al statului Traian Băsescu.
 
 
Senatorul PMP Traian Băsescu a afirmat luni că absorbţia deficitară a fondurilor europene de către România are drept cauză principală slaba pregătire a funcţionarilor care lucrează în unităţile de management. 

„Noi, ca oameni politici, adesea am fost într-o competiţie din a acuza guverne pentru proasta absorbţie, indiferent cum s-au numit acestea. Vreau să vă spun o realitate pe care trebuie să o înţelegem: legislaţia cu privire la consumarea, la utilizarea fondurilor europene este modificată aproape de fiecare guvern de câte două ori pe an. Se caută formula miracol, cum să facem să absorbim sume mai mari. Eu vă spun unde este problema. Problema este la calitatea funcţionarilor care lucrează în unităţile de management. Putem să schimbăm zeci de legi. Până când nu vom duce funcţionari competenţi în aceste unităţi nu vom absorbi pe măsura aşteptărilor fondurile europene”, a spus fostul şef al statului, la dezbaterea proiectului de aprobare a OUG 19/2017, care vizează măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor externe nerambursabile. 

Actualii funcționari, niște bugetari favorizați 

Potrivit Agerpres, Băsescu a adăugat că funcţionarii publici care lucrează în autorităţile de management sunt nişte „bugetari favorizaţi”, care au adus doar „neperformanţă” în ultimii zece ani. 

„Noi credem că prima problema este în legislaţie. Eu spun în mod categoric: este calitatea slabă a pregătirii funcţionarilor publici, care sunt veşnici în ministere, dar nu le pasă pentru că au paratrăsnetul în ministrul de resort. Cred că foarte curând ar trebui să scoatem o lege care să oblige la buna pregătire profesională a acestor bugetari favorizaţi, care nu au adus decât neperformanţă de zece ani încoace. Pe toţi îi găsim absolvenţi de tot soiul de universităţi de prin Caracal, de prin Adâncata... mulţi dintre ei nu vorbesc limba Uniunii Europene, mulţi dintre ei nu înţeleg procedurile, mulţi nu sunt capabili să desluşească un contract de finanţare, dar ei sunt acoperiţi pentru că toată mass-media, toţi oamenii politici aruncă pe oamenii politici. Vă asigur, cheia e calitatea slabă a funcţionarilor din unităţile de management”, a spus Băsescu, în plenul Senatului. 

[citeste si]

Senatorul PSD Eugen Teodorovici i-a amintit fostului şef al statului că a pierdut un pariu legat de absorbţia fondurilor europene, însă a admis că sunt probleme cu funcţionarii publici din administraţia centrală. 

„Domnule preşedinte Băsescu, sincer, eu îmi aduc aminte că dvs aţi pierdut un pariu legat de fonduri europene, făcut cu ceva timp în urmă, când, din păcate, de la tribuna prezidenţială, clamaţi un mecanism pe care dvs l-aţi creat în timp. E adevărat ce spuneţi în schimb, vizavi de partea de administraţie, de funcţionari publici. Din păcate pentru noi ca ţară, la nivel central, a scăzut foarte mult calitatea. Şansa noastră a fost într-adevăr că la nivel local a crescut cunoştinţa şi interesul logic pentru ceea ce înseamnă finanţări europene în special şi finanţări publice în mod general”, a menţionat Teodorovici. 

Măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor externe nerambursabile 

Proiectul de lege privind aprobarea OUG 19/2017 pentru modificarea şi completarea OUG 34/2015 referitoare la reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor externe nerambursabile a fost aprobat luni de Senat cu 100 de voturi favorabile. 

„Soluţia legislativă preconizată are în vedere, în principal, posibilitatea rambursării, ulterior elaborării Raportului final de control aferent programului de către Autoritatea de Audit, a cheltuielilor solicitate de către beneficiarii de proiect, respectiv crearea mecanismului instituţional şi procedural menit a conduce la recuperarea sumelor rambursate necuvenit, prin plată voluntară”, se arată în raportul Comisiei pentru dezvoltare regională, elaborat în cazul actului normativ. 

Proiectul de lege pentru aprobarea OUG 19/2017 va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel