Noul ambasador al Federaţiei Ruse, în vizită la Patriarhie

Ambasadoru-Federatia-Rusa-400x294
Ambasadoru-Federatia-Rusa-400x294

Noul Ambasador al Federaţiei Ruse la Bucureşti, Excelenţa Sa Domnul Oleg Malghinov, a fost primit, vineri, 23 martie 2012, în vizită de prezentare de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la Reşedinţa patriarhală.

Cu această ocazie, domnul Ambasador şi-a exprimat bucuria întâlnirii cu Patriarhul României şi a transmis un mesaj frăţesc din partea Preafericitului Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii.

În cadrul acestei întâlniri, cei doi oficiali și-au exprimat speranțele în legătură cu intensificarea relațiilor dintre cele două state cu populație majoritar ortodoxă, precum și promovarea cooperării între cele două țări.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a urat succes Domnului Ambasador Oleg Malghinov la începutul noii sale misiuni diplomatice şi a apreciat bogata experienţă internaţională a Domniei Sale în ceea ce priveşte promovarea cooperării dintre Stat şi Biserică. Patriarhul României a transmis un mesaj de frăţietate Preafericitul Părinte Patriarh Kiril şi a apreciat relaţiile bune dintre cele două Biserici.

După ce a menționat cooperarea academică între Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din Bucureşti şi Academia Teologică din Moscova, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a exprimat speranţa intensificării cooperării dintre cele două Biserici Ortodoxe surori în probleme de interes comun, inclusiv în ceea ce îi priveşte pe credincioşii ortodocşi români şi ruşi din diaspora, pentru o mărturie mai puternică a credinţei şi tradiţiilor ortodoxe în societatea contemporană secularizată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel