Sâmbătă peste 3.000 de absolvenţi ai Universităţii Politehnica Bucureşti vor fi premianţii promoţiei de ingineri 2017- „ Acad. Gheorghe Buzdugan” şi, împreună cu cadrele didactice şi invitaţii ai instituţii de învăţământ, vor intona celebrul imn Gaudeamus în incinta Complexului Expoziţional ROMEXPO- Pavilion Central din București.
Festivitatea ce va fi prezidată de către Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu şi Preşedintele Senatului UPB, prof. dr. Ecaterina Andronescu, va cuprinde prezentarea personalității Acad. Gheorghe Buzdugan, depunerea jurământului de credință față de țară și profesie, premierea șefilor de promoție și înmânarea diplomelor de inginer, potrivit unui comunicat al instituției.
La eveniment vor fi prezenţi preşedintele Academiei Române, Acad. Valentin Vlad, preşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, prof.dr. Adrian Badea sau Ambasador Sorin DUCARU - Secretar General Adjunct NATO pentru Emerging Security Challenges.
Academicianul Gheorghe Buzdugan a fost - preşedinte de onoare al Academiei de Ştiinte Tehnice din România, Şeful catedrei de Rezistenţa materialelor a Universităţii Politehnica din Bucureşti între anii 1952 – 1987, mentor şi model spiritual pentru multe generaţii de studenţi, personalitate de excepţie a lumii academice din România.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 8 iulie de la ora 10.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News