Ninsori, răcire accentuată şi vânt, duminică, în toată ţara

Meteorologii au emis o informare de vreme rea, valabilă duminică în toată ţara, când se vor semnala ninsori, răcire accentuată şi intensificări ale vântului. Informarea este valabilă de duminică dimineaţă, de la ora 8.00, până la ora 22.00.

Potrivit ANM, în cursul zilei de duminică va ninge în vestul, centrul şi nordul ţării, iar în zona montană stratul de zăpadă nou depus va fi mai consistent. În restul teritoriului ninsorile vor fi slabe cantitativ şi se vor semnala pe arii restrânse. Local şi temporar, în vest, sud şi la munte, vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de până la 50 - 55 km/h, spulberând zăpada.

Meteorologii mai atrag atenţia că şi în prima parte a săptămânii care urmează vremea se va răci accentuat. Astfel, nopţile vor deveni geroase îndeosebi în centrul şi sudul ţării, temperaturile diurne vor fi predominant negative, iar în regiunile estice vântul va avea intensificări temporare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel