Nicolau a aflat de la o ziaristă de decizia ANI și vorbește de o conspirație în TVR

nicolau
nicolau

Valentin Nicolau a scris pe Facebook că a aflat de la o ziaristă că a fost declarat incompatibil de ANI, adăugând că ”cineva și-a luat o măsură suplimentară de siguranță” pentru ca el să nu fie în CA al TVR.

”Azi 1 aprilie, după ora prânzului, m-a sunat o ziaristă de la Mediafax să mă întrebe cum comentez decizia ANI... Așa am aflat și eu că ANI a decis că m-aș fi aflat în situație de incompatibilitate, în perioada iulie 2012 - decembrie 2013, cât am fost membru în Consiliul de Administrație al TVR, pe motiv că în aceeași perioadă am fost și administrator al Editurii Nemira, pe care am fondat-o în anul 1991 (cartea este incompatibilă cu televiziunea, acum e dovedit!).
Decizia ANI vine la mai puțin de 24 de ore de când au fost audiații membrii noului CA al TVR (ieri 31 martie, ora 16.00). Coincidență?... Se pare că cineva a luat cu ceva timp în urmă în considerare varianta că aș putea fi printre cei audiați ieri și atunci și-a luat o măsură suplimentară de siguranță pentru ca eu să nu fiu sub niciun chip în situația de a apăra interesele TVR din poziția de membru în CA.
Asta după ce în ianuarie 2014 Stelian Tănase a comis un abuz grosolan modificând regulamentul de alegere al reprezentanților salariaților TVR în CA (prima și singura modificare a acestui regulament stabilit în 1994, odată cu Legea 41, cea care a reglementat după Revoluție funcționarea televiziunii și radioului public), în sensul interzicerii dreptului de a candida a celui care nu e și salariatul TVR, în fapt, cu dedicație, mie. Se estima că aș fi obținut cel puțin 70% din voturi, câte mi se dăduseră la precedentele alegeri din 2012...
Tot astăzi reprezentanții salariaților în CA (oricare ar fi fost ei) nu sunt admiși în Consiliul proapăt validat. Coincidență?... În ultimele zile Stelian Tănase vorbește repetat despre insolvența TVR. Coincidență?... Tot Stelian Tănase afirmă că ar trebui să rămână în TVR aproximativ 400 de angajați, invocând modelul BBC. Coincidență?... Că habar n-are că BBC are aproximativ 20.000 de angajați este evident, dar poate că are habar despre ce concedieri va trebui să execute în TVR. Ce se pregătește oare? Ce trebuie să presteze Stelian Tănase? Și de ce se laudă peste tot că tot ce face, face după discuții de taină cu Victor Ponta?... Coincidențe”, a scris Valentin Nicolau pe Facebook.

Fostul membru în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune, Valentin Nicolau, a fost declarat incompatibil de ANI.

Potrivit unui comunicat al ANI, Valentin Nicolau s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 iunie 2012 — 12 decembrie 2013, întrucât, simultan cu funcția de membru în Consiliul de Administrație al SRTv, a deținut și funcțiile de administrator și director în cadrul SC Nemira Publishing House SRL.

Sursa citată precizează că, în firma respectivă, Valentin Nicolau deține funcția de administrator începând cu 21 iulie 2011 și funcția de director începând cu 9 iunie 2011.

În perioada 26 iunie 2012 — 12 decembrie 2013, el a deținut și funcția de membru în Consiliul de Administrație al SRTV.

Potrivit legii, persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii sau a încetării de drept a mandatului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel