Sute sau chiar mii de neo-naziști sunt așteptați într-un orășel izolat din estul Germaniei pentru a sărbători ziua de naștere a fostului cancelar german Adolf Hitler.
Organizatorii festivalului „Schild und Schwert” (germ. „Scut și Spadă”) anunță că așteaptă circa 800 de participanți în Ostritz, oraș de 2.300 de locuitori din landul Saxonia, în fosta Republică Democrată Germană (RDG). Festivalul este prilejuit de aniversarea nașterii lui Adolf Hitler (20 aprilie).
Efectiv numeros de forțe de ordine
O masivă desfășurare de forțe de poliție a avut loc în zonă, mai ales că este de așteptat o contramanifestație a anti-fasciștilor. Festivalul amintit se va derula pe parcursul a două zile și este găzduit la granița Germaniei cu Polonia și Cehia, pentru a atrage extremiști de dreapta și din Europa de Est. Până la 3.500 de participanți ar putea veni, spun cei care se opun neo-naziștilor.
Organizatorul festivalului este Thorsten Heise, al cărui partid de extremă dreaptă NPD, care propovăduiește antisemitismul și glorifică fascismul, a scăpat de a fi interzis în Germania, pe motiv că are o influență națională redusă și puțini membri.
Bastion al xenofobiei
Alt argument pentru organizarea festivalului în acest oraș este că Alternativa pentru Germania (AfD), partidul anti-imigrație cu retorică xenofobă, a obținut în Ostritz unul dintre cele mai bune scoruri pe țară la cele mai recente alegeri legislative din Germania.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu