Cargoul maritim Caledonia, sub pavilion Malta, având un deplasament de 35.079 TDW, a rămas suspendat pe un banc de nisip duminică după-amiază, după ce a părăsit dana de operare din Portul Constanţa Nord.
Potrivit unui comunicat de presă al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, duminică, nava Caledonia, cu lungimea de 188,3 m, după plecarea din dana 35/36, de unde a încărcat marfă, a atins uscatul cu prova în jurul orei 11.00 şi a rămas împotmolită în nisip, în bazinul portuar în dreptul danelor Ro4/Ro5 şi 39.
Nava Caledonia este încărcată cu 10,678 tone de produse laminate şi încă din seara zilei de duminică, după efectuarea inspecţiei subacvatice, a început descărcarea unei cantităţi optime de până la 1.000 tone de marfă, pentru uşurarea navei şi aducerea ei în stare de flotabilitate.
Autorităţile portuare apreciază că în cursul zilei de luni, cargoul Caledonia va putea fi mutat într-o dană sigură urmând ca ulterior să fie reîncărcat pentru plecarea în voiaj, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News