NATO ia noi măsuri în contextul tensiunilor cu Rusia

NATO va tripla numărul avioanelor de luptă care urmează să patruleze luna viitoare spațiul aerian al țărilor Baltice, cu scopul de a întări securitatea flancului estic european în contextul crizei din Ucraina, a declarat un oficial al NATO, citat de Reuters.

În condiții normale, spațiul aerian al țărilor baltice este patrulat de patru avioane de luptă. Numărul acestora a crescut la zece avioane F-15 după incursiunea militară a Rusiei în Ucraina, gest prin care NATO vrea să dea asigurări de securitate statelor membre.

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord va disloca un total de 12 avioane de luptă, triplu decât numărul normal, pentru următoarele patru luni de zile, începând cu 1 mai, spune un oficial al NATO.

Cele trei foste republici sovietice din zona Baltică au intrat în NATO în 2004, iar de la începutul crizei din Ucraina aliații le-au trimis avioane pentru protejarea spațiului aerian, dată fiind forța slabă a capabilităților proprii.

De asemenea, Marea Britanie va contribui cu patru aeronave Typhoon, iar Danemarca a oferit șase F-16 care să fie pregătite pentru misiuni în contextul tensiunilor dintre Rusia și Ucraina.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel