Motivarea deciziei prin care Nelu Iordache este cercetat în arest la domiciliu

Curtea de Apel Bucureşti a publicat motivare prin care Nelu Iordache este cercetat în arest la domiciliu. Menţinerea în arest a omului de afaceri  ar fi creat aparenţa executării unei pedepse, nu a unei detenţii provizorii, se arată în motivarea CA

"Nu există probe certe că lăsarea inculpatului în libertate ar fi necesară, pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, evaluarea făcându-se pe baza gravităţii faptelor, a modului şi circumstanţelor de comitere a acestora, a anturajului şi a mediului din care inculpatul provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia", arată instanţa Curţii de Apel Bucureşti în motivarea deciziei privind măsura arestului la domiciliu luată în cazul lui Nelu Iordache.

Instanţa a apreciat că, dincolo de natura şi gravitatea infracţiunilor pentru care Nelu Iordache a fost trimis în judecată, perioada petrecută de acesta în arest - de peste un an şi cinci luni - "este de natură să diminueze pericolul concret pentru ordinea publică" şi să atenueze sentimentul de insecuritate indus cetăţenilor, "menţinerea inculpatului în stare de arest creând aparenţa unei executări de pedeapsă, iar nu a unei detenţii provizorii".

Citește și: Cum s-a autodenunțat Nelu Iordache, în încercarea de a scăpa de arest

"Menţinerea unei persoane în arest preventiv trebuie să fie justificată de existenţa unor motive suficient de puternice indicate de către instanţe, printre acestea fiind şi necesitatea împiedicării tulburării ordinii publice de către inculpat. Sub acest aspect, Curtea a stabilit că, anumite infracţiuni, prin gravitatea lor particulară şi prin reacţia publicului la săvârşirea lor, pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenţie provizorie, cel puţin un anumit timp. După trecerea unei perioade de timp, instanţele sunt obligate să ia în considerare, chiar şi din oficiu, posibilitatea luării faţă de persoana privată de libertate a unor măsuri alternative (arestul la domiciliu ori control judiciar)", a arătat instanţa în motivare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel