Moţiune Justiţie, vot în Senat. Mişcare de ultimă oră

Senat
Senat

Moţiunea simplă "Justiţia, victimă sigură în mâinile lui Toader", iniţiată de PNL şi USR, va fi dezbătută şi votată miercuri în plenul Senatului, începând cu ora 15,00, şi nu pe 6 mai cum decisese în urmă cu o zi Comitetul liderilor, au precizat surse parlamentare. 

Potrivit unor surse citate de Agerpres, moţiunea împotriva ministrului Tudorel Toader va fi înscrisă pe ordinea de zi a plenului pentru a patra oară, după ce dezbaterea acesteia a fost amânată de două ori săptămâna trecută şi o dată săptămâna aceasta. Biroul permanent al Senatului în care se va stabili oficial acest program va avea loc miercuri de la ora 9,30. 

Ce se arată în textul moţiunii



Semnatarii moţiunii solicită "încetarea de urgenţă a imixtiunii în înfăptuirea Justiţiei, care, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţia României republicată, se realizează doar prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instituţii judecătoreşti". Ei îi cer ministrului Justiţiei să renunţe la "modificările nocive aduse legislaţiei penale şi să procedeze la armonizarea acestora cu deciziile CCR, să renunţe la modificările legislative din domeniul judiciar care contravin principiilor unui stat de drept, dar şi modalităţii de înfăptuire a justiţiei şi statutului judecătorilor, prevăzute de Constituţia României". PNL şi USR îi cer, de asemenea, ministrului Justiţiei să sprijine iniţiativa legislativă liberală de desfiinţare a Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie. 

Aceleaşi surse au precizat că pe ordinea zi de miercuri a şedinţei de plen a Senatului va fi înscris şi proiectul de modificare a Codului penal, care se află, marţi după-amiază, în dezbaterea Comisiei speciale pentru Justiţie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel