Moscova denunţă demisia preşedintelui bolivian: ''Violenţe orchestrate de opoziţie'', ''lovitură de stat''

Rusia a denunţat luni violenţele, potrivit ei, orchestrate de opoziţie în Bolivia pentru a-l forţa pe preşedintele Evo Morales să demisioneze, evenimente care aduc, în opinia Moscovei, cu "o lovitură de stat", informează AFP.

"Un val de violenţe declanşat de opoziţie l-a împiedicat pe Morales să-şi finalizeze mandatul prezidenţial", a subliniat Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse.

Moscova a estimat de asemenea că puterea boliviană "dorea o soluţie pe baza unui dialog politic, dar în loc de asta evenimentele au luat o turnură ce amintesc de scenariul unei lovituri de stat".

Exprimându-şi "preocuparea", ministerul rus a îndemnat toate forţele politice boliviene să găsească "o cale constituţională" pentru a ieşi din criză.

Rusia este aliata mai multor regimuri de stânga din ţările latino-americane, în special din Venezuela şi Cuba. Aceste două ţări au denunţat la rândul lor o "lovitură de stat" după demisia preşedintelui bolivian, duminică, la finalul unei noi zile marcate de confruntări între manifestanţi şi forţele de ordine, precum şi de retrageri în serie a mai multor miniştri şi deputaţi.

Redactorul-şef al canalului de ştiri pro-Kremlin Russia Today (RT) i-a propus luni lui Evo Morales un post de prezentator. AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel