Ministrul Justiției a efectuat azi o vizită fulger la Parchetul General.
Surse din cadrul Parchetului General au declarat în exclusivitate pentru DCNews că ministrului Justiției, Tudorel Toader, ar fi purtat o discuție cu un procuror din cadrul Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. Conversația ar fi avut loc pe holurile instituției și ar fi durat doar câteva minute.
Când a ieșit de la PÎCCJ, Tudorel Toader și-a anunțat intențiile în ceea ce funcția de procuror general al României, dar și articolul din Constituție în baza căruia s-a întâlnit cu doi procurori din Parchet. Augustin Lazăr, în schimb, a ieșit furios din Parchet, considerând că ministrul Justiției nu poate să ”vină să stârnească intrigi în instituție”. Procurorul general a afirmat că Tudorel Toader trebuia să se întâlnească cu el, în calitate de reprezentant al Ministerului Public.
Mai jos, contextul integral al întâlnirii.
La ieșirea din instituție, ministrul Tudorel Toader a spus că "voi merge la minister şi voi declanşa procedura de numire a noului procuror general. La finalul lunii aprilie, expiră mandatul (lui Augustin Lazăr -n.r.) şi voi declanşa între timp şi, în felul acesta, până la expirarea perioadei, vom avea un nou procuror general. Nici nu am declanşat procedura şi acuma vizăm? Vedem cine se va înscrie şi atunci vom vedea. Nu avem de unde să ştim, să vedem cine se va înscrie şi atunci vom vedea".
Procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat referitor la vizita fulger a ministrului că Toader s-a întâlnit cu un procuror din Parchetul General cu "probleme de reprezentativitate".
"Să spună bărbăteşte ce probleme sunt. Cum să mă convoace? Dumnealui a venit în instituţie. Nu m-a convocat nicăieri. Dacă a venit în Ministerul Public, singurul care poate lua o decizie este procurorul general. Domnia sa a contactat un procuror care are probleme de reprezentativitate în cadrul Asociaţiei Procurorilor. Acel procuror trebuie să îşi clarifice problemele de reprezentativitate şi acest lucru se face prin adunare, nu printr-o întânire obscură", a declarat Augustin Lazăr, la ieşirea de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).
Aceleași surse afirmă că procurorul la care a făcut referire Augustin Lazăr ar fi Elena Iordache. Aceasta din urmă, înainte de a deveni președintele Asociației Procurorilor din România, ancheta comportamentul abuziv al procurorului Lucian Onea de la DNA Ploiești.
Pe lângă Elena Iordache, Tudorel Toader a vorbit și cu Bogdan Licu, adjunct al procurorului general al României. Ministrul a argumentat: ”Răspunsul este în articolul 132 din Constituţie, care spune că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei.”
Vezi și: Toader, anunț bombă despre Lazăr, după vizita la PÎCCJ
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu