Modificări Cod Penal: Kovesi: S-ar produce o dezincriminare parțială

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat miercuri că proiectul de ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codurilor penale ar produce o dezincriminare parţială, mascată a abuzului în serviciu. 

"Din punctul nostru de vedere, niciunul dintre cele două acte normative nu este oportun. (...) Din perspectiva noastră, practic, într-o ordonanţă de urgenţă are loc o dezincriminare parţială, mascată a infracţiunii de abuz în serviciu. Practic, toţi cei care şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu cu încălcarea legii şi au produs prejudicii vor fi apăraţi de pedeapsă", a precizat Kovesi, la intrarea în sediul CSM, întrebată dacă se justifică urgenţa proiectelor de graţiere şi modificare a Codurilor penale. 

În ceea ce priveşte ordonanţa privind graţierea unor pedepse, ea a arătat că abuzul în serviciu şi infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie vor fi graţiate dacă acest proiect va intra în vigoare. 

Laura Codruţa Kovesi a precizat că toate prejudiciile constatate nu vor mai fi acoperite, iar statul va fi nevoit să cheltuie alţi bani pentru a le recupera. 

"Toate prejudiciile care au fost constatate nu vor mai putea fi acoperite. Sigur că în lege este prevăzut dreptul părţii vătămate care îşi păstrează dreptul, dar statul a cheltuit bani cu investigarea acestor infracţiuni, a cheltuit bani cu judecarea acestor infracţiuni, iar acum ştergem cu buretele tot pentru ca ulterior statul să cheltuie alţi bani pentru a-şi recupera prejudiciile. Doar în dosarele DNA, în ultimii trei ani, suma valorilor indisponibilizate de DNA a fost de peste 1,5 miliarde de euro. Vă daţi seama că toate aceste dispoziţii, dacă vor intra în vigoare, vor avea efect şi asupra recuperării acestor prejudicii", a menţionat Kovesi, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel