Mirel Palada analizează discursul lui Traian Băsescu: Atacul la Iohannis, cea mai importantă "chestiune". De Ce s-a năpustit președintele asupra candidatului ACL

Mirel Palada, consilierul premierului pentru strategii guvernamentale, a analizat ieșirea publică de marți seară a președintelui Traian Băsescu. Fostul purtător de cuvânt al Guvernului susține că nu ipoteza ofițerului acoperit care luptă pentru Cotroceni reprezintă cel mai important subiect lansat de șeful statului, ci "atacul la Iohannis".

Mirel Palada a explicat, într-o amplă analiză, de ce ar fi ales Traian Băsescu să îl atace pe candidatul ACL la prezidențiale, Klaus Iohannis.

"Chestia cea mai semnificativă pe care a spus-o aseară Băsescu nu e cea pe care s-a focalizat toată lumea, ci atacul la Iohannis. 

El își dă seama că singura șansă ca Iohannis să miște ceva este să păcălească lumea că nu-i al lui Băsescu. Asta este și mișcarea cu Udrea în turul 1. Maskirovka. Fă-te că ai candidatul tău, scumpa de Udrea, care desigur nu-l va numi premier după alegeri. Fă-te că nu ții cu Iohannis. Fă-te că nu-i al tău.

Nu spune oamenilor că în Iohannis îți stă toată șansa să ieși basma curată din 2015 încolo, că se supără oamenii pe el și nu-l mai votează nici măcar sibienii lui. Fă-te că ești supărat pe el. Îndepărtează-te de el. Spurcă-l un pic, să îl vaccinezi în fața oamenilor. 

Citește și: Băsescu dinamitează campania: Ofițeri acoperiți printre candidați



Va fi o mică pierdere tactică de voturi în turul 1, dar care poate fi suportată, pentru un mare cîștig strategic în turul 2. Merită sacrificiul. În turul 2 oricum toate voturile reziduale date lui Udrea, lui Macovei se vor întoarce la matcă. 

Dar tot nu e de ajuns. Mai trebuie ceva. Turul 2 va fi hotărît de nehotărîții din primul tur care vin să voteze doar la finală. Aceia trebuie convinși de Băsescu cu orice chip că Iohannis nu-i al lui. 

Băsescu își dă seama că are la dispoziție un candidat slab. Iohannis e dureros de pufos pentru standardele lui Băsescu. Ah, ce-ar mai candida a treia oară, să le arate el lor! Pe de altă parte, își dă seama că orice altă variantă (Predoiu, Diaconescu, Ungureanu, Mumuleanu) sînt însă și mai slabi decît Iohannis, și mai pufoși, și mai 70% la 30%. 

E exclusiv vina lui: la umbra nucului bătrân nu crește nimic. Seceta de lideri de dreapta din momentul de față se datorează celor 10 ani în care Băsescu n-a lăsat pe nimeni cu adevărat puternic să scoată capul din decor. 

Iar acum suferă de această greșeală, că nu are pe cine să se bazeze. Și atunci n-are ce face, trebuie să-l protejeze pe Iohannis, cel mai bun dintre cei slabi. Și calcă pe tot și iese la televizor și face campanie electorală de parcă ar fi sfârșitul lumii și îi face un paravan din vorbe și din candidați secundari, poate-poate păcălește lumea. 

Degeaba. Mene Tekel Fares. Scrisul începe să apară pe zid", a scris Mirel Palada pe pagina sa de Facebook.

Vezi și: Traian Băsescu: Klaus Iohannis, om slab şi mincinos. M-am înşelat asupra lui

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel