Mircea Geoană, primă reacție la dezvăluirile lui Dan Andronic

Mircea Geoană a avut o primă reacție la dezvăluirile jurnalistului Dan Andronic, referitoare la alegerile prezidențiale din 2009.

"Era o vorbă, că nu contează cine votează, contează cine numără. 2009 rămâne un subiect destul de obscur. În continuare cred că alegerile au fost câştigate de echipa noastră şi cred că au existat elemente cel puţin ciudate, care sper să apară la vedere, pentru sănătatea democraţiei noastre. Eu nu ştiu ce au făcut, ce au discutat (Maior, Coldea şi Kovesi acasă la Oprea - n.r.). Cu George Maior am o relaţie veche, mi-a fost coleg de partid, a fost directorul meu de cabinet, a fost un om în care am investit şi eu şi colegii din PSD foarte mult. Nu ştiu ce se ascundea în spatele celorlalte relaţii. Dar un lucru este foarte clar: Traian Băsescu a abuzat şi a apăsat cu multă violenţă şi cu multă pricepere pe butoanele de putere ale statului român, de o manieră nepermisă. Cât de mult cei care au fost în aceste instituţii s-au lăsat 'încălecaţi', cât de mult au executat ordinele 'stăpânului' în linia de comandă, asta nu ştiu şi este o chestiune pe care dumneavostră sau mai degrabă instituţiile statului, când se vor mai dezmetici, o să poată să ne-o spună. S-au întâlnit, foarte bine. Whisky-ul e o marfă liberă, nu mai este ca pe vremuri interzisă", a declarat Mircea Geoană la B1 Tv, citat antena3.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel