Mircea Badea îl susține pe Klaus Iohannis: Vreau TVA de 25% şi dublarea impozitelor

Mircea Badea a anunțat, duminică seara, că este un mare fan al preşedintelui Klaus Iohannis.

"Apropo de Codul Fiscal, eu îl apreciez foarte mult pe domnul preşedinte Klaus Werner Iohannis. Sigur că dânsul a spus tot ce a spus în campanie, dar îţi trebuie foarte multă bărbăţie să revii asupra ideilor tale. Numai un bou este consecvent, cum spunea cineva, nu? Bărbatul îşi poate recunoaşte greşelile şi şi le poate reevalua", a spus Mircea Badea, în pasa cu emisiunea "Sinteza zilei", de la Antena 3.

Vezi și: Ludovic Orban, într-o situație neplăcută după respingerea Codului Fiscal

De asemenea, realizatorul emisiunii "În gura presei" a afirmat că îşi doreşte ca România să aibă cele mai mari taxe din Uniunea Europeană.

"Eu cred că domnul preşedinte este infailibil, are dreptate întotdeauna. Eu am luat lumină de la tinerii frumoşi şi liberi care şi-au luat ţara înapoi, de la diaspora, pentru că diaspora trimite bani în ţară şi eu cred că dacă domnul Iohannis a zis că nu e bine aşa. Eu îl cred. Eu nu l-am crezut, acum ştiu că am greşit. Eu nu mai am nevoie de explicaţii, cine sunt eu să am nevoie de explicaţii?

Eu cred că înţelept nu este să scadă TVA, ci să crească TVA. Cât este maximul? 25%. Eu vreau 25! Şi dublarea impozitelor. Sunt cel mai mare fan dacă se măresc impozitele. Cât e cota unică? 16%. Mie mi s-ar părea corect, pentru un buget construit pe precauţie şi stabilitate, să nu ajungem ca Grecia, eu aş zice cota unică 30%. Este ce îmi doresc eu. Dar întotdeauna am grijă să îmi ajustez dorinţele personale cu opiniile domnului preşedinte", a mai declarat Mircea Badea.

Citește și: Victor Ponta: Nici măcar Traian Băsescu nu a făcut ce face Klaus Iohannis

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel