Ministrul ''Usturoi" îl bagă pe șeful fiscului în Panama Papers

Ioana Petrescu, fostul Ministru de Finanţe acuză ANAF-ul de interese ascunse în cazul scandalului Panama Papers. Deşi au trecut şase luni de la investigaţia jurnalistică de amploare, ANAF nu a oferit nicio informaţie concretă despre românii implicaţi. În loc să rezolve situaţia, şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ar fi pornit vânătoarea evazioniştilor din chirii. 

Acuze dure ale fostului ministru de Finanţe, Ioana Petrescu asupra şefului ANAF. 

Au trecut șase luni de când Panama Papers, o investigație jurnalistică, scotea la iveală faptul că mulți oameni de afaceri și politicieni din întreaga lume evită plata impozitelor prin intermediul unor firme de avocatură din Panama.  Zile bune de atunci, scandalul Panama Papers a ținut capul de afiș a jurnalelor de știri de pretutindeni.

În timp ce guvernele altor state au reacționat rapid, condamnând aceste practici și anunțând primele măsuri de luptă împotriva acestei forme de sustragere de la plata impozitelor, autoritățile române au tăcut mâlc o vreme, " şi-a început Ioana Petrescu postarea.

Nimic concret

Incompetență sau interese ascunse? Până azi, ANAF nu a oferit nicio informație concretă despre identitatea romanilor implicați în acest scandal sau despre sumele de bani care au plecat din România spre off-shoruri, fără a fi taxați la noi.  Asta în condițiile în care au avut la dispoziție 63 de nume de persoane si firme identificate de  Rise Project în Panama Papers, care ar fi fost simplu de investigat. Să admitem și faptul că  ancheta grupului de lucru s-ar fi putut îndrepta spre alte persoane bănuite că ar evita plata impozitelor, nu neapărat spre cele din lista Rise Project. Chiar și în aceasta variantă ar fi trebuit sa avem astăzi un raport din care sa aflam măcar numărul persoanelor verificate.  Si eventual să ni se spună dacă dosare de evaziune în acest scandal au fost trimise la Parchet." a continuat fostul Ministru al Finanţelor

Şeful ANAF, alte priorităţi 

În locul acestor rezultate așteptate  cu interes de toata lumea, șeful ANAF anunța că Fiscul se va focusa pe cei care fac evaziune din chirii!!!  Sunt total de acord că trebuie sa eliminam orice tip de evaziune. Însă, resursele sunt limitate și pentru a le eficientiza, ele trebuie utilizate pentru a reduce, în primul rând, marea evaziune, precum cea semnalată în  Panama Papers. Cu siguranță, efortul de a fugări sute de mii de proprietari (atâția estimează șeful Fiscului că sunt) va fi considerabil și nu va aduce sume semnificative în buget." a scris Ioana Petrescu pe blogul său. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel