Ministrul Mediului aprobă împușcarea a cinci urși din județele Argeș, Mureș și Suceava

Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay

Cinci urși bruni din județele Argeș, Mureș și Suceava vor fi împușcați. Actele normative au fost publicate în Monitorul Oficial.

Mai mulţi urşi bruni de pe raza unor fonduri cinegetice din judeţele Argeş, Mureş şi Suceava vor fi împuşcaţi, în baza unor ordine ale ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Actele normative, publicate miercuri în Monitorul Oficial, prevăd recoltarea prin metoda "la pândă" a cinci urşi, unul din judeţul Argeş şi câte doi din judeţele Mureş şi Suceava.

Animalele care vor fi împuşcate provin de pe raza fondurilor cinegetice: nr. 20 Stoeneşti din judeţul Argeş; nr. 11 Teşna din judeţul Suceava; nr. 20 Valea Putnei din judeţul Suceava; nr. 13 Hărţău din judeţul Mureş şi nr. 25 Săcal din judeţul Mureş.

Potrivit ordinelor de ministru, recoltarea urşilor se face prin derogare de la prevederile art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.

"Derogarea se stabileşte pentru 20 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin", se arată în fiecare dintre cele cinci acte normative semnate de secretarul de stat Robert-Eugen Szep.

Exemplarul din specia urs brun va fi recoltat numai după ce a fost identificat şi atent monitorizat, sarcina revenindu-i administratorului fondului cinegetic pe care se află animalul care urmează a fi împuşcat.

"În termen de 7 zile de la data capturării, beneficiarul are obligaţia să transmită Agenţiei judeţene pentru protecţia mediului, de pe raza administrativ - teritorială unde s-a desfăşurat acţiunea de capturare/recoltare, un raport asupra fiecărei acţiuni derulate în baza derogării obţinute, însoţit de copia autorizaţiei de vânătoare, se mai arată în actele normative publicate în Monitorul Oficial, scrie Agerpres.

Un bărbat a fost atacat de un urs în Comarnic. Echipajele de salvare au intervenit imediat

Un bărbat a fost atacat de urs în această seară în Comarnic, cartierul Secaria. La fața locului au fost mobilizate un echipaj de pompieri și o ambulanță SMURD, a anunțat ISU Prahova. De altfel, și jandarmeria a fost trimisă în zonă. 

”Victima are 45 de ani și este rănită grav. Bărbatul a fost preluat de către echipajul medical SMURD și transportat de urgență la spital. Bărbatul a fost găsit de un coleg într-un loc greu accesibil de pe strada Cumpenelor. A fost adus de mai mulți săteni la un punct de întâlnire, respectiv strada Secariei din Comarnic, de unde a fost preluat de echipajele medicale”, conform reprezentanților ISU Prahova (citește mai mult AICI). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel