Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail redactia@dcnews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Ministerul Muncii, anunț. Ce se întâmplă cu salariile bugetarilor

salarii
salarii

Ministerul Muncii și Justiției Sociale a anunțat că bugetarii vor primi majorarea de salariu cu 25 % chiar dacă au ajuns la limita din grila prevăzută pentru 2022.

Oficialii ministerului spun că nu se pune problema neacordării majorarilor salariale de 25%. Astfel, bugetarii care nu au ajuns la limita din grila de salarizare prevazută pentru anul 2022 primesc, începand cu 1 ianuarie 2019, 25% din diferenta între grila din 2022 și salariul în plată în decembrie 2018.

Motivul întârzierii

 

În practica au aparut, însa, doua interpretari diferite ale aplicarii prevederilor Legii salarizării (153/2017) coroborate cu cele ale OUG 114/2018, în ceea ce priveste calcularea sporurilor, astfel ca s-a transmis în teritoriu să nu se emita decizii de recalculare a veniturilor până nu se va primi de la MMJS în colaborare cu Ministerul Finanțelor care este metoda corectă de folosit, dintre cele două.

VEZI ȘI:

SALARII PROFESORI. Vești de ultimă oră!

PSD, propunere pentru Ministerul Muncii. Cine este Marius Budăi


Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.23
YesMy