Starea minerului adus la Spitalul de Urgenţă Floreasca este extrem de gravă, a declarat coordonatorul SMURD Bucureşti, medicul Bogdan Opriţa.
"Este extrem de gravă starea lui în momentul de faţă. Următoarele zile vor fi hotărâtoare pentru evoluţie pentru că a dezvoltat acest sindrom de strivire care produce suferinţe la nivelul muşchilor, chiar dacă leziunile traumatice nu sunt foarte grave, dar leziunile la nivelul muşchilor sunt difuze. Practic, se umflă muşchii, se dizolvă, celule musculare se duc şi înfundă filtrul renal. Se mai eliberează şi alţi factori tumorali. Sunt nişte lanţuri enzimatice urâte pe care încercăm în momentul de faţă să le stabilizăm. Se produc modificări ale ionului, a lichidului acido-bazic. În momentul de faţă cât de cât reuşim să îl stabilizăm, dar o să fie nevoie inclusiv de dializă, o să fie mult de lucru cu pacientul în zilele următoare", a explicat medicul.
Potrivit acestuia, pacientul se află în prezent în operaţie.
Bogdan Opriţa a afirmat că pacientul a fost victima unui sindrom de strivire extrem de grav, sindrom în urma căruia s-au produs o serie de modificări în întreaga funcţionalitate a organismului.
[citeste si]
"El în momentul de faţă are o insuficienţă renală, iar leziunile pe care le prezintă sunt cele specifice acestui sindrom de strivire. În momentul de faţă este în sala de operaţie pentru a se reduce o fractură, luxaţie şi pentru a trata aceste leziuni după care va fi dus în Secţia de Terapie Intensivă. Precizez că va necesita în următoarele ore şi zile măsuri extrem de complexe specifice unor astfel de pacienţi pentru tratament, iar următoarele zile sunt să spunem hotărâtoare pentru evoluţia stării lui de sănătate. Este prematur să spună (dacă va mai suferi şi alte intervenţii chirurgicale) dar în evoluţie din experienţa unor astfel de pacienţi este posibil şi acest lucru. În momentul de faţă este prematur să discutăm", a mai spus Opriţa.
Medicul a spus că hipotermia la venirea în spital nu era atât de gravă şi era un moment conex care a dus la agravarea celorlalte disfuncţionalităţi produse în organism.
"Problemele cele mai importante sunt cele datorită tulburării grave a modului de funcţionare a organismului uman. Muşchii practic să ştiţi că se topesc în timpul unor asemenea leziuni şi produc dacă vreţi înfundarea rinichilor care nu mai pot să îşi facă funcţia ceea ce la rândul lor determină o serie de modificări în echilibrul dintre acizii şi bazele din organism . El în momentul de faţă în concluzie datorită acestor modificări este instabil şi facem toate eforturile pentru a corecta aceste dezechilibre din organism", a susţinut Opriţa, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu