Pelerinii care doresc să îl vadă pe Papa Francisc vor avea ocazia să se cazeze gratuit la Sfântu Gheorghe, județul Covasna.
Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe va oferi 2.000 de locuri de cazare gratuite pentru pelerinii care vor veni în această zonă la începutul lunii iunie, atunci când Papa Francisc se va afla în vizită la Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc în judeţul Harghita.
Locurile de cazare oferite de municipalitate vor fi amenajate în instituţiile sportive ale Sepsi ReKreatív, dar şi în instituțiile de învățământ.
Identificarea unor locuri de cazare suplimentare continuă şi în perioada următoare, astfel încât numărul de locuri disponibile probabil va crește.
Conducerea Primăriei aşteaptă şi alte propuneri din partea locuitorilor pentru cazarea pelerinilor, însă în acelaşi timp roagă locuitorii să-i ajute pe pelerini oferindu-le cazare gratuită, arătând astfel ospitalitatea din zonă.
Vezi și:
Zoo Sibiu are trei locuitori noi, specii rare. Care sunt vedetele?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu