Mihai Gâdea, victorie COLOSALĂ cu lacrimi în ochi: Cine face așa ceva MERITĂ să fie cunoscut!

Gâdea
Gâdea

Mihai Gâdea a obținut o victorie colosală.

Victoria lui Mihai Gâdea poartă numele Jian. Într-un interviu acordat la Antena 3, am aflat că un bărbat din Suceava, în vârstă de 41 de ani, a rămas cu ambele mâini amputate în urma unui accident suferit anul trecut. Jurnalistul a spus că bărbatul are nevoie urgent de două proteze. După ce a difuzat interviul, duminică seară, Mihai Gâdea a făcut anunțul uriaș: cineva a sunat la Antena 3 pentru a anunța că donează peste 150.000 euro. Emoția l-a copleșit pe jurnalist care a dat vestea cu lacrimi în ochi. Pentru că fericirea unor oameni este despre două degete. 

VEZI ȘI: EXCLUSIV Fetiță din Dâmbovița OMORÂTĂ. Bătaie de joc: nou element care duce la cazurile Alexandra și Luiza din Caracal

Pe 4 octombrie 2018 se afla pe un teren agricol, la recoltat porumb. A vrut să verifice ceva la utilaj, în timp ce acesta era pornit, dar s-a împiedicat în mirişte. „Ca să nu cad cu capul de cadrul utilajului, am întins din reflex brațele. Am ajuns în valțuri, prima dată mi-a apucat brațul drept. Am început să strig. A durat 45 de minute până a venit cineva. N-am crezut că scap", a spus bărbatul.

Minunea s-a întâmplat


"Cineva care a văzut emisiunea și care m-a rugat să nu-i dau numele a zis că va plăti protezele. Tu probabil îl vei cunoaște, îl voi aduce la tine. Protezele costă 88.000 euro fiecare. Nu-l cunosc pe domnul care a donat. Am auzit de domnia sa de la un prieten de-al său. Domnul s-a uitat la noi și a zis că vrea să plătească ambele proteze", a zis Mihai Gâdea.

"Vreau să-i mulțumesc acestui domn încă o dată. Îl voi ruga, din nou, să-mi dea voie să zic cine este. Cineva care face așa ceva merită să fie cunoscut. Seara asta este despre bucurie. Dragă domnule, sper să vă cunosc cât mai repede! Minunea pe care începeți în această seară înseamnă enorm. Vă mulțumesc din tot sufletul meu. O să mă rog pentru dumenavoastră. Mi-ați topit inima", a mai spus jurnalistul.

"Jian a lucrat în Italia la cineva care face niște vinuri foarte scumpe și foarte bune. Când am plecat de la el, nu știa ce să facă pentru că am fost acolo. Jian și-a adus aminte că are de la patronul său din Italia un cadou primit la despărțire: o sticlă de vin din 1967. A vrut să mi-o dea mie cadou. L-am refuzat și i-am zis: păstreaz-o s-o bei cu propriile tale mâini!", a povestit Mihai Gâdea.

VEZI ȘI: Traian Băsescu a ÎNTRERUPT emisiunea lui Cozmin Gușă: Am un mesaj

(w670)

Jian ne dă o lecție - să ne bucurăm de lucrurile simple pentru că în ele este viață. Iar omul care a donat ne arată cât de mult contează să dăm o mână de ajutor persoanelor în nevoie fie că le cunoaștem, fie că nu.

Dar povestea lui Jian nu se încheie aici! El mai are nevoie de bani și pentru spitalizare și alte lucruri care vor urma, nu doar pentru protezele pentru care s-a strâns deja suma necesară.

Vrei să lupți și tu alături de el? Iată conturile lui:


CAZAC CRISTIAN IOAN
Cont în Euro: RO08BRDE340SV72207713400
Cont în Lei: RO12BRDE340SV72207633400

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel