Metrou Bucureşti, spaţii comerciale. Ministerul Transporturilor: Discuţiile sunt închise

Mihai Ciobanu / 31 iul 2018 / 14:10 Salveaza PDF Comentarii
metrou Bucuresti
Descriere foto: metrou Bucuresti

Ministerul Transporturilor precizează că discuţiile referitoare la spaţiile comerciale din incinta staţiilor de metrou sunt încheiate.

Discuţiile despre spaţiile comerciale din staţiile de metrou sunt încheiate din punctul de vedere al Ministerului Transporturilor, ministrul de resort, Lucian Şova, susţinând la întâlnirile cu reprezentanţii sindicatelor că administraţia Metrorex are obligaţia să îşi optimizeze veniturile, inclusiv pe cele obţinute din închirierea spaţiilor comerciale, afirmă reprezentanţii MT, la solicitarea Agerpres 

"Sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de faptul că nu a mai fost prelungit contractul dintre Sindomet (firmă deţinută de sindicatul de la metrou) şi Metrorex pentru închirierea spaţiilor din staţiile de metrou. Discuţiile despre aceste spaţii comerciale sunt încheiate din punctul de vedere al Ministerului Transporturilor.

Contractul de închiriere, încheiat în 2003 pentru 5 ani şi prelungit apoi de încă două ori, expiră la 26 septembrie a.c. Comercianţii şi sindicatul au insistat să fie prelungit în continuare, cu acordul părţilor. Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a susţinut, la întâlnirile cu reprezentanţii sindicatelor, că administraţia Metrorex are obligaţia să îşi optimizeze veniturile, inclusiv pe cele obţinute din închirierea spaţiilor comerciale", precizează Ministerul Transporturilor, într-un punct de vedere referitor la pichetul organizat marţi de USLM. 

"Modul de organizare a unei companii este atributul societăţii"

De asemenea, Ministerul Transporturilor spune că Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM) a transmis la Ministerul Transporturilor o adresă prin care cere ministrului să nu susţină noua organigramă a Metrorex."Precizăm că modul de organizare a unei companii este atributul societăţii, nu al Ministerului Transporturilor", se arată în document. 

Aproximativ 100 de reprezentanţi de la Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM) au protestat marţi dimineaţa în faţa Ministerului Transporturilor reclamând probleme de dialog social cu actuala conducere a Metrorex, lipsa de personal necesar pentru asigurarea siguranţei transportului de călători şi probleme în negocierea Contractului Colectiv de Muncă. 



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26