Metrorex: Greva de avertisment, declarată nelegală

Metrou
Metrou

Tribunalul Bucureşti a declarat nelegală greva de avertisment declanşată de Unitatea - Sindicatul Liber Metrou (USLM) în data de 15.11.2018, pe motiv că USLM nu a respectat Legea dialogului social, informează luni Metrorex. 

„Instanţa constată nelegalitatea declarării şi declanşării grevei de avertisment în data de 15.11.2018, între orele 4.00-6.00, la nivel de Metrorex SA. Conducerea Metrorex îşi manifestă disponibilitatea pentru continuarea negocierilor, conform Legii dialogului social şi face apel la angajaţii săi să ia în considerare că asigurarea transportului călătorilor la timp şi în siguranţă este prioritară”, subliniază Metrorex.

Angajaţii Metrorex ar urma să intre în grevă generală pe perioadă nedeterminată începând de miercuri, 21 noiembrie, între orele 4:00 - 16:00, dacă până atunci nu va fi rezolvat conflictul de muncă, a anunţat vineri Unitatea - Sindicatul Liber Metrou (USLM).

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat săptămâna trecută că greva de la metrou este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comercianţii din staţii, metroul Bucureşti nefiind construit pentru bunăstarea câtorva dintre liderii sindicatului, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel