METEO: Cum va fi vremea în weekend

Vremea se va menține mult mai caldă decât în mod normal în următoarele zile. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 și 14 grade, cu valori mai scăzute în zonele cu ceață persistentă, scrie româniatv.net.

PROGNOZA METEO SÂMBĂTĂ. Temperaturile sunt în ușoară creștere față de ziua precedentă și vor fi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă a anului, în special în regiunile extracarpatice. În Oltenia și Muntenia cerul va fi temporar noros, în timp ce în restul teritoriului înnorările vor persista în cea mai mare parte a intervalului.

Va ploua slab pe arii restrânse în regiuniule din vest și sud-vest. În zona de munte vor cădea precipitații mixte, iar în restul țării, doar cu totul izolat vor fi posibile burnițe sau ploi slabe. Vor fi condiții de polei.
Local, în zonele joaase de relief, dimineața și noaptea, se va semnala ceață. Vântul va suflat slab până la moderat, iar valorile maxime de temperatură vor fi cuprinse între 1 și 2 grade, izolat în centru şi 10 şi 11 grade în dealurile subcarpatice din sud.

PORGNOZA METEO DUMINICĂ. Ziua de duminică va veni cu vreme caldă în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în dealurile subcarpatice şi la munte. În zonele joase din vest, centru şi nord-est şi pe arii mai restrânse în cele din sud va fi ceaţă sau nebulozitate joasă, posibil persistentă şi trecător asociată cu burniţă.

Cerul va fi variabil și doar izolat, dimineața și nopatea se va semnala ceață, în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 grad în zonele cu ceaţă persistentă şi 11, 13 gade în nordul Olteniei şi al Munteniei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel