Mesaj din 1886, găsit într-o sticlă în apele oceanului | DCNews
Cele mai citite

Mesaj din 1886, găsit într-o sticlă în apele oceanului

mesaj-sticlă
mesaj sticlă

Unul dintre cele mai vechi mesaje găsite într-o sticlă, scris în limba germană, a fost descoperit pe o plajă australiană la 132 de ani după ce sticla care îl conţinea fusese aruncată peste bord în Oceanul Indian, informează DPA. 

Descoperirea a fost făcută de o australiancă, Tonya Illman, în timp se plimba pe dunele de nisip din Wedge Island, la 180 la nord de Perth, capitala statului Australiei de Vest. 

"Părea doar o sticlă veche, frumoasă, aşa că am luat-o, gândindu-mă că va arăta bine în biblioteca mea", a povestit Illman. 

"Prietena fiului meu a fost cea care a descoperit mesajul când s-a dus să cureţe sticla de nisip. Hârtia era umedă, rulată strâns şi înfăşurată cu un fir", a explicat ea. 

"Am luat-o în casă şi am uscat-o. Când am deschis-o am văzut că era în format tipărit, în limba germană, în timp ce completările, scrise de mână, abia se mai vedeau", a completat femeia. 

Mesajul, rezultatul unui experiment din 1886 

Mesajul era datat 12 iunie 1886. Pe spatele hârtiei, cel ce o găsea era rugat să scrie când şi unde a găsit-o şi să o returneze fie Observatorului Naval German din Hamburg, fie celui mai apropiat consulat german. 

Sticla (de gin) conţinând mesajul a fost descoperită de Illman la 21 ianuarie 2018, a indicat marţi pentru DPA o purtătoare de cuvânt a Western 
Australian Museum. 

Sticla a fost aruncată peste bord din barca germană "Paula", în cadrul unui experiment oficial, de 69 de ani, desfăşurat de Observatorul Naval German, pentru a înţelege mai bine acţiunea curenţilor oceanici globali şi a descoperi rute de transport mai rapide şi mai eficiente, a precizat muzeul amintit într-o declaraţie, relatează Agerpres.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Ce premier ar trebui să desemneze președintele Nicușor Dan?
Tehnocrat
De la PSD
Tot de la PNL/USR
Trimite răspunsul
x close