Deși firmele private militare şi de securitate sunt ilegale în Rusia, grupul de mercenari Wagner s-a înregistrat în Rusia ca firmă de consultanţă, a informat vineri ministerul britanic al Apărării.
În documentaţia depusă pentru autorizare în 27 decembrie, Wagner a declarat ca obiect de activitate "consultanţa în management" şi nu a menţionat activităţile paramilitare, a arătat ministerul în raportul zilnic privind informaţiile secrete, publicat pe Twitter, relatează Agerpres.
Ministerul apreciază că înregistrarea oficială marchează dezvoltarea rapidă a grupului Wagner, tradiţional netransparent, şi că nu este clar dacă demersul oficial va fi utilizat pentru conducerea activităţilor paramilitare.
Firmele private militare şi de securitate sunt ilegale în Rusia, menţionează dpa.
Wagner dispune în prezent de circa 50.000 de luptători în Ucraina, unde a devenit o "componentă-cheie" a războiului declanşat de Rusia, precizează raportul citat.
Şeful Wagner, Evgheni Prigojin, a finanţat probabil forţa de mercenari, parţial cu fonduri de stat obţinute din contractele cu guvernul ale altor companii pe care le deţine, mai afirmă ministerul.
"Înregistrarea are probabil ca obiectiv maximizarea profiturilor comerciale ale lui Prigojin şi creşterea legitimităţii organizaţiei, care are o componentă de imagine tot mai mare".
Ministerul apărării de la Londra publică zilnic informaţii despre evoluţia războiului încă de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie anul trecut. Moscova acuză Regatul Unit de o campanie de dezinformare cu obiective clare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu