Medierea este facultativă, susține ministrul Justiției

justitie
justitie

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a descris procedura medierii ca fiind una "facultativă, alternativă" de soluționare a unor conflicte. Miercuri, Curtea Constituțională a decis că dispozițiile care prevăd că părțile sunt obligate să participe la ședința de informare privind avantajele medierii sunt neconstituționale.

"Medierea este o cale alternativă de soluționare a unor conflicte. Până la urmă, dacă medierea are sau nu succes ține cumva și de cultura unei nații. Noi am încercat să punem într-un act normativ un sistem care funcționează în alte țări. Poate nu întotdeauna noi suntem conștienți de această cale, poate nu întotdeauna avem încredere în ea. Am încercat să stabilim într-o lege o procedură prealabilă obligatorie, tocmai în încercarea de a degreva puțin instanțele. Soluția este, din nou, la mijloc, nu neapărat una poate normativă. Degeaba încerci să reglementezi prin lege ceva dacă oamenii nu au încredere în această instituție. Trebuie să avem încredere în mediere că poate soluționa alternativ anumite conflicte și cred că aici mai sunt lucruri de construit, la construirea încrederii. Din ce am văzut în comunicatul Curții, nu este încă în extenso, este o procedură facultativă. Poate sau nu poate fi", a spus Cazanciuc joi, la Parlament, citat de Agepres.

Citește și: Medierea nu este obligatorie, a hotărât CCR


"CCR, cu unanimitate de voturi, a admis miercuri excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.2 alin.(1) și (1) indice 2 din Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator sunt neconstituționale", se arată într-un comunicat al CCR.

Până la decizia CCR de miercuri, părțile erau obligate să se prezinte la mediere, în mod contrar acțiunea fiind anulată. Acum părțile merg la mediere doar dacă primesc această solicitare din partea judecătorului, pe când până la această decizie părțile nu se puteau prezenta în fața instanței fără procedura medierii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel