Măsuri de urgenţă ale autorităţilor. Fenomene extreme

Avertizare - cod galben inundatii
Avertizare - cod galben inundatii

Prefectul Daniela Soroceanu a convocat, sâmbătă, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pentru a stabili mai multe măsuri ca urmare a emiterii Codului portocaliu de precipitaţii pentru judeţul Neamţ. 

Adrian Niţă, purtătorul de cuvânt al instituţiei, a declarat, pentru Agerpres, că imediat după terminarea şedinţei a fost trimisă către toate primăriile o circulară cu deciziile luate. 

Astfel, la toate primăriile trebuie instituită permanenţa iar populaţia care locuieşte în zone predispuse la inundaţii trebuie avertizată despre acest risc. Totodată, trebuie pregătite spaţiile în care poate fi asigurată cazar persoanelor blocate în trafic, afectate de condiţiile meteorologice nefavorabile. 

Vineri şi sâmbătă, localităţile Secuieni, Icuşeşti, Văleni, Costişa, Trifeşti, Stăniţa, Oniceni, Boteşti şi Băluşeşti au fost inundate, fiind afectate mai multe gospodării, culturi agricole şi drumuri comunale. 

Judeţul Neamţ se află sub avertizare de Cod portocaliu de inundaţii valabil până duminică seară, la ora 21,00 iar cantităţile de precipitaţii prognozate vor fi de 60 - 70 de litri pe metru pătrat.

Vezi şi:ANM, prognoza meteo. Cod Galben - Cod Portocaliu: Alertă meteo în România - Hartă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel