Mașina unui judecător din Constanța, vandalizată, după ce a condamnat un primar. "Ai grijă de tine, știu unde stai"

Mașina unui judecător din Constanța a fost vandalizată. Incidentul s-a întâmplat la două zile după ce acesta a condamnat un primar.

Mașina unui judecător din Constanța a fost vandalizată, la două zile după ce a condamnat un primar. Pe mașina magistratului au fost scrise cu vopsea neagră mai multe mesaje de amenințare printre care "Ai grijă de tine" și "Știu unde stai", dar și litera "Z", simbolul invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Realitatea Plus. 

Judecătorul Marius Cătălin Croitoru, președintele Judecătoriei Medgidia, s-a trezit dimineața cu mașina vandalizată. Incidentul vine la doar două zile după ce judecătorul l-a condamnat în primă instanță pe primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, la un an şi şapte luni de închisoare cu executare, pentru fals intelectual. Sentinţa respectivă nu este definitivă. Întrebat dacă are vreo legătură cu vandalizarea mașinii magistratului, primarul a spus că nu știe despre ce este vorba și că îi pare rău de acest incident.

Primar: Eu mă rog pentru sănătatea lui și îmi pare rău de incident

"Mi se pare josnic, dacă voiam să fac ceva, să influențez decizia, puteam să spun multe despre el. Eu mă rog pentru sănătatea lui și îmi pare rău de incident", a declarat Valentin Vrabie.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a început o anchetă penală in rem. Și polițiștii efectuează cercetări. Oamenii legii urmează să verifice imaginile de pe camerele de supraveghere. Oamenii din zona în care trăiește magistratul au declarat că astfel de incidente nu s-au mai întâmplat în acel cartier.

Întâmplare tragi-comică. Ce mesaj a scris un clujean pe mașina celui care i-a blocat accesul într-o curte?

Un șofer s-a ales cu mașina vandalizată după ce a parcat pe o stradă din Cluj-Napoca și a blocat accesul într-o curte, conform adevarul.ro. Din cauza faptului că orașul se confruntă cu o criză a locurilor de parcare, șoferii își lasă mașinile pe unde apucă, potrivit click.ro.

Un astfel de caz s-a petrecut de curând, când, un bărbat grăbit, a parcat în fața unei curți, blocând astfel accesul. Acesta a fost ”pedepsit” de un justițiar ce i-a scris un mesaj chiar pe mașină. Șoferul nu a lăsat un număr de telefon pentru a fi contactat în caz că va trebui să mute mașina, astfel că un alt bărbat, deranjat de comportamentul acestuia, i-a dat o lecție.

”Data viitoare lasă un număr de telefon” a scrie acesta pe capota maşinii cu un vopsea de culoare neagră.

Bărbatul nu s-a oprit aici și a continuat mesajul și pe partea laterală a mașinii scriind; „Am parcat ca un bou”. Șoferul cu pricina a aflat vestea chiar de pe rețelele sociale, de pe un grup de Facebook numit Şoferi De Week-end CLUJ.

”Dacă ai parcat pe strada Suceava ( Gruia ) şi iţi recunoşti maşina, sugerez să mergi la ea. Am primit şi eu pozele, cine le-a făcut a spus că vopseaua era proaspătă dar nu a văzut făptaşul. Poate sunt camere în zonă..”, a scris un clujean pe grupul Şoferi De Week-end CLUJ.

O adevărată ”luptă” a început între membri grupului, unii fiind pro, alții contra ”pedepsei” aplicate. O parte din cei ancorați în discuție l-au acuzat pe cel care a vopsit mașina, iar cealaltă parte, pe șoferul care nu a lăsat numărul de telefon, dar și pe autorități. Citește continuarea articolului AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel