Marius Șumudică, o nouă sancțiune de la Federația Turcă

Marius Șumudică a primit decizia de la Federația Turcă. O nouă amendă, venită la pachet cu o nouă suspendare.

Marius Șumudică e pe cai mari în Turcia. Echipa pe care o conduce deja și-a îndeplinit obiectivele, iar fanii și conducerea clubului îl aplaudă. Cu toate acestea, primește și vești mai puțin plăcute. 

Antrenorul român a fost amendat și suspendat de Federația Turcă de Fotbal, după incidentele petrecute la finalul săptămânii trecute, din partida cu Karabukspor. Marius Șumudică a izbucnit nervos în stilul caracteristic la meciul cu Karabuk, din cadrul etapei 25, fiind apoi trimis în tribune de arbitru. Cu toate acestea, echipa lui Șumi a reușit să câștige pe teren propriu cu scorul de 3-2, criticând la final arbitrajul.

Nu e la prima abatere

„Dacă arbitrii ar face asemenea greşeli în favoarea echipei mele, aş fi campion. Şi asta pentru că echipa mea joacă un fotbal frumos", a declarat Şumudică la finalul partidei. 

Federația Turcă a decis ca antrenorul român să stea în tribună și la partida programată duminică cu Konyaspor și a fost amendat cu 15.000 de lire turcești, adică aproximativ 3.200 de euro. Șumi a mai fost suspendat o dată în Turcia și amendat cu 2.800 de euro, după ce a protestat la meciul cu Akhisarspor, din Cupa Turciei.

Kayserispor ocupă locul 5 în clasament, cu 41 de puncte în Super Lig, la 6 puncte de Fenerbahce, ocupanta locului 4.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel