Marius Iacob, sancţionat. Decizia ÎCCJ

Iacob - Kovesi
Iacob - Kovesi

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis luni o acţiune a Inspecţiei Judiciare şi a dispus ca procurorul-şef adjunct al DNA, Marius Iacob, să fie sancţionat cu avertisment pentru săvârşirea unei abateri disciplinare. 

Iniţial, în septembrie 2018, Secţia pentru procurori a CSM a decis că Marius Iacob nu a săvârşit o abatere disciplinară, însă Inspecţia Judiciară a făcut recurs, care a fost admis luni de Instanţa supremă. 

"Cu majoritate. Admite recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva hotărârii nr. 9P din 11 septembrie 2018, pronunţată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr.8/P/2018. Casează în parte hotărârea atacată şi, în rejudecare, admite în parte acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară. În temeiul art.100 lit.a) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, aplică pârâtului Iacob Marius Constantin - procuror-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie sancţiunea constând în 'avertisment' pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.m) teza a doua din aceeaşi lege", se arată în decizia instanţei. 

Sancţiuni şi pentru Carmen Simona Ricu



De asemenea, Carmen Simona Ricu, procuror şef serviciu în cadrul DNA, a fost sancţionată cu avertisment pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.m) teza a doua din aceeaşi lege. A existat şi o opinie separată a judecătorului George Bogdan Florescu în sensul respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de Inspecţia Judiciară şi menţinerii deciziei CSM. 

Pe 4 mai 2018, Inspecţia Judiciară anunţa că a exercitat acţiune disciplinară faţă de Marius Iacob pentru nerespectarea dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, precum şi pentru nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ, dispuse în conformitate cu legea de conducătorul Parchetului, ori a altor obligaţii cu caracter administrativ, prevăzute de lege sau regulamente. 

Acţiunea disciplinară are legătură cu fostul procuror DNA, Mihaiela Iorga Moraru



Acţiunea disciplinară a Inspecţiei Judiciare are legătură cu fostul procuror DNA, Mihaiela Iorga Moraru, în prezent procuror în cadrul Secţiei speciale de investigare a infracţiunilor din justiţiei. Mihaiela Iorga Moraru a fost revocată de la DNA, după un conflict cu Laura Kovesi. 

"Prin desemnarea doamnei Carmen Simona Ricu să reprezinte DNA la judecarea cauzei având ca obiect suspendarea executării Ordinului procurorului-şef al DNA 301 din 5 iulie 2017 privind pe doamna procuror Mihaiela Iorga Moraru, a încălcat prevederile articolelor 5 alineatul (1) şi (2), 6 alineatul (1) şi (2); 7 alineatul (1) şi (2) ale Ordinului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) nr. 62 din 1 aprilie 2016 privind participarea procurorului în cauzele civile, precum şi ale punctului 10 litera C din Anexa 3 la acelaşi ordin, care, pe de o parte, limitează participarea procurorilor DNA în anumite tipuri de cauze civile şi, pe de altă parte, impun participarea în toate celelalte cauze civile, inclusiv cele care privesc activitatea Parchetelor militare, a procurorilor din cadrul Parchetelor de pe lângă instanţe şi de la Biroul de reprezentare al Serviciului judiciar civil din cadrul Secţiei judiciare a PÎCCJ; articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul de ordine interioară al DNA, care reglementează limitativ atribuţiile consilierului juridic al DNA, fără să existe posibilitatea substituirii acestuia în faţa instanţelor de judecată de un procuror din aceeaşi structură", arăta Inspecţia Judiciară. 

Inspecţia Judiciară mai spunea că procurorul Carmen Simona Ricu a încălcat regimul incompatibilităţilor şi interdicţiilor funcţiei de magistrat, prin participarea la procesul civil care o privea pe Mihaiela Iorga Moraru. 

Vezi şi: Alegeri europarlamentare 2019. Pe cine susține PSD București

Dragnea, internat. Noi informații în emisiunea lui Radu Tudor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel