Urmărește emisiunea live


Marius Gal, fost consilier parlamentar, trimis în judecată de DNA. Acuzații grave

Avram Marius Gal, la data faptei consilier în Parlament, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Este vorba despre un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi promis unui om de afaceri că va interveni ca o companie de stat să achiziţioneze echipamente de protecţie împotriva COVID-19 de la firma afaceristului, a informat  DNA.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis Agerpres, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de control judiciar, a lui Avram Marius Gal, la data faptei având funcţia de consilier în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada 16 - 23 martie, Avram Marius Gal ar fi pretins bani (aproximativ 600.000 lei) de la reprezentantul unei firme private, lăsându-l să creadă că ar avea influenţă asupra funcţionarilor unei companii naţionale, iar în schimbul banilor ar putea să îi determine să îşi exercite atribuţiile de serviciu astfel încât compania de stat să cumpere, în baza unui contract, echipamente de protecţie împotriva COVID-19, de la firma respectivă.

Sechestru pe bunurile imobile

"Din banii pretinşi, reprezentând o treime din profitul pe care firma urma să îl obţină de pe urma derulării contractului privind echipamentele de protecţie, în perioada 14 aprilie 2020 - sfârşitul lunii mai 2020, inculpatul ar fi primit de la reprezentantul societăţii comerciale suma de 371.000 lei (printr-o firmă de publicitate şi o fundaţie care îi aparţinea, dar şi în numerar) şi bunuri în valoare de 69.940 lei. Cea mai mare parte a banilor primiţi de inculpat ar fi fost folosiţi exclusiv în scopuri personale, respectiv cazare hotel, achiziţionare autoturism de lux", spun anchetatorii.

DNA arată că Gal s-ar fi folosit de relaţiile profesionale şi interpersonale pe care le-a dezvoltat pe parcursul anilor din funcţiile publice deţinute, în scopul creării impresiei că poate influenţa decizii adoptate la nivelul anumitor instituţii publice. Totodată, precizează procurorii, Avram Marius Gal ar fi încercat să creeze o aparenţă de legalitate a folosului primit, atât a banilor ( prin disimularea primirii în contracte fictive de publicitate şi donaţie), cât şi a bunurilor primite (despre care a afirmat că urmau a fi plătite sau returnate).

În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător până la concurenţa sumei de 440.940 lei asupra bunurilor imobile ce aparţin lui Gal, menţionează DNA. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile dispuse în cauză. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel