Marine Le Pen, acces interzis în Ucraina

Tudor Curtifan / 05 ian 2017 / 10:22 Salveaza PDF Comentarii
Foto: time.com
Foto: time.com

Autoritățile ucrainene au transmis miercuri că îi vor interzice candidatei extremei dreapta la prezidențialele din Franța, Marine Le Pen, accesul în Ucraina, după ce Le Pen a făcut o serie de comentarii în care ar fi legitimizat anexarea Crimeii de către Rusia.

În replică, reprezentanții liderei Frontului Național au anunțat că Le Pen oricum n-avea nicio intenție să viziteze Ucraina. "Acest aspect va fi rezolvat pe cale diplomatică după ce Marine Le Pen va deveni președintele Republicii Franceze", se arată în comunicatul remis agenției Reuters, potrivit Agerpres.

Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe a transmis, într-un comunicat în care face trimitere la Marine Le Pen, că "făcând afirmații în care reia propaganda Kremlinului, politicianul francez dă dovadă de lipsă de respect față de suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și ignoră cu desăvârșire principiile fundamentale ale dreptului internațional. Astfel de declarații și acțiuni ce încalcă legea ucraineană vor avea consecințe, ca în cazul anumitor politicieni francezi care nu vor mai avea voie să intre în Ucraina".

Marine Le Pen a declarat miercuri la un post de televiziune din Franța că anexarea Crimeii de către Rusia nu a fost ilegală, întrucât populația a decis prin referendum să se alăture Rusiei, o poziție pe care Kievul o contrazice cu vehemență.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26