Autorităţile ar putea acorda unui număr de până la 5.000 de elvețieni posibilitatea de a fuma marijuana legal.
Autorităţile elveţiene ar putea acorda unui număr de până la 5.000 de persoane posibilitatea de a fuma marijuana legal în cadrul unor studii pilot destinate elaborării de noi reglementări cu privire la utilizarea în scop recreaţional a acestui drog, a indicat joi guvernul de la Berna, citat de Reuters. Cabinetul a propus o serie de proiecte pilot ce ar putea conduce la modificări ale legislaţiei care interzice canabisul, aflată în vigoare din 1951.
Planul guvernului va fi supus consultării publice până la jumătatea anului, a indicat Oficiul Federal pentru Sănătate. Elveţia permite deja comercializarea de produse pe bază de canabis care conţin mai puţin de 1% THC, substanţa chimică ce conferă senzaţia de euforie. Autorităţile au început în luna iulie să exploreze noi modalităţi de reglementare a marijuanei cu o concentraţie mai mare de THC, după ce actuala lege a împiedicat Universitatea din Berna să efectueze un studiu ştiinţific pe această temă.
Potrivit Guvernului, în prezent circa 200.000 de persoane din Elveţia folosesc canabis în mod ilegal. 'Fără a submina interzicerea generală a canabisului, trebuie să fim capabili să testăm noi modele de reglementare în limitele situaţiei actuale', a explicat guvernul într-o declaraţie. Mai multe state americane au relaxat restricţiile asupra marijuanei, văzând o oportunitate de a economisi banii cheltuiţi pentru aplicarea legii şi de a profita de pe urma impozitării drogului.
În Europa, Portugalia şi Cehia au decriminalizat cannabisul, iar Luxemburgul in în calcul legalizarea acestuia. Proiectele pilot elveţiene propuse s-ar limita la canabis, urmând ca la acestea să fie permisă doar participarea adulţilor care demonstrează că deja îl folosesc. De asemenea, Guvernul intenţionează să simplifice accesul la marijuana în scop medical, însă acest proces este unul separat.
Citește și: Adrian Năstase: "Nu vreau să fiu cinic!". Declarații tranșante ale fostului premier
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu