Maramureş: 900 locuri de cazare în căminele studenţeşti pentru aproape 5.000 de studenţi în Baia Mare

Din cei peste 5.000 de studenţi care început cursurile universitare în acest an, doar 900 au cazarea asigurată în căminele Centrului Universitar Nord din Baia Mare, a precizat, luni, secretarul general Ligii Studenţilor "Pintea Viteazu", Andrei Buda.

Potrivit acestuia, toate locurile din cele trei cămine studenţeşti sunt ocupate de studenţi aflaţi în primul an de studiu, dar şi de studenţi din alţi ani.

"Toate locurile au fost ocupate încă din luna septembrie, iar cele mai căutate au fost căminele care deţin camere cu două locuri, camere care deţin grup sanitar propriu şi alte utilităţi. Cele mai apreciate sunt căminele 1 şi 3, renumite pentru condiţiile bune de cazare şi întreaga infrastructură. Tariful pentru o cameră oscilează între 100 şi 250 de lei/lună, sumă care poate fi acoperită de orice student sau familia acestuia. Avantajul acestor cămine îl reprezintă apropierea de facultate, dar şi micile magazine alimentare din care studentul poate face unele cumpărături", a spus Andrei Buda.

Potrivit acestuia, studenţii care nu au găsit locuri în cămine stau în chirie în municipiul Baia Mare, în garsoniere sau apartamente, la preţul de 100 de euro/lunar, iar pentru a scădea costurile, unii studenţi locuiesc împreună.

Centrului Universitar Nord Baia Mare administrează Facultatea de Litere, Facultate de Ştiinţe, Facultatea de Inginerie, toate facultăţile oferind şi nivel de masterat celor interesaţi.

În municipiul Baia Mare mai funcţionează patru facultăţi având statut de filiale ale Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" Arad şi Universităţii "Bogdan Vodă", Cluj Napoca. Aici vor urma cursurile în noul an universitar peste 300 de studenţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel