Manual Geografie, greșeli. Autorii, acționați în instanță

Denisa Zamfir / 27 aug 2018 / 17:18 Salveaza PDF Comentarii
Manuale școlare
Descriere foto: Manuale școlare

Autorii manualului de Geografie de clasa a VI-a, în care au fost constatate mai multe erori, vor fi acţionaţi în instanţă de Editura Didactică şi Pedagogică pentru recuperarea daunelor, a declarat luni într-o conferinţă de presă directorul instituţiei, Maria Nistor. 

În opinia sa, autorii "au prejudiciat în mod voit" imaginea editurii. 

"Din fericire sau probabil din nefericire pentru această ţară identitatea oamenilor - patru plus unu - care au dat aviz ştiinţific sau care au evaluat în mod favorabil cu peste 85 de puncte acest manual rămâne una ascunsă. Aş dori totuşi să îi rog frumos să nu mai îndrăznească vreodată să se înscrie ca evaluatori la o competiţie. (...) Când vezi că patru evaluatori şi un profesor universitar sau, mă rog, un reprezentant al mediului universitar îţi laudă o carte în asemenea hal, iar cartea are atâtea greşeli, nu ştiu, este din punctul meu de vedere impardonabil. Evident, culpa este comună. Este o culpă a autorilor, care pe lângă că au scris un manuscris cu atâtea greşeli, au mai şi declarat public că acele greşeli au fost făcute în timpul tehnoredactării de către EDP. (...) Aş dori să subliniez că aceşti autori au încălcat astfel flagrant adevărul şi vor fi acţionaţi în instanţă de către conducerea EDP. (...) Aceşti autori au prejudiciat în mod voit, în mod maliţios imaginea EDP. (...) Retipărirea o plăteşte EDP, iar EDP la rândul său se va adresa instanţelor judecătoreşti pentru recuperarea daunelor. (...) Vreau să cred că este doar ignoranţă şi nu sabotaj", a afirmat Maria Nistor. 

Ea a spus că refuză să creadă că "nişte persoane" care au însoţit lotul olimpic naţional la Geografie nu au observat asemenea erori. 

Maria Nistor a afirmat că editura depune "toate diligenţele" pentru ca manualele de geografie de clasa a VI-a să ajungă pe băncile elevilor cel târziu "în prima parte a anului şcolar, în prima lună de şcoală". 

Procedura de evaluare a suferit modificări

La rândul său, directorul general al Centrului Naţionale de Evaluare şi Examinare, Marian Şuţă, a arătat că procedura de evaluare a proiectelor de manual a suferit schimbări faţă de anii trecuţi. 

"Anul acesta procedura de evaluare a suferit schimbări faţă de anul trecut, în sensul că, dacă anul trecut editurile aduceau spre evaluare manualul în formă aproape finală (...) anul acesta autorii, grupurile de autori, au adus spre evaluare la CNEE un proiect de manuale, în termenii editurilor manuscris, deşi nu este neapărat scris de mână, urmând ca după perioada de evaluare şi anunţarea rezultatelor manualele declarate şi aprobat prin ordin de ministru să ajungă a fi editate şi tipărite de către EDP. Noi am primit conform procedurii, în plicuri separate, pe stickuri, manuscrisele, respectiv proiectele de manuale. Niciun angajat al CNEE nu a avut acces, nu a văzut manualele nici la depunere, nici după anunţul rezultatelor, cu excepţia informaticianului care a încărcat într-o aplicaţie pentru a putea fi evaluat. Din punctul nostru de vedere CNEE a respectat procedura", a spus Şuţă. 

Patru evaluatori

El a spus că au fost patru evaluatori şi "avizatorul" ştiinţific, "care îşi asumă întreaga responsabilitate pentru punctaj, respectiv pentru avizul ştiinţific favorabil sau nefavorabil". 

"Cei patru evaluatori au fost selectaţi în urma unui apel public. (...) Au fost selectaţi prin extragere dintr-o bază de date. Evaluatorii s-au înscris singuri şi trebuiau să îndeplinească nişte condiţii", a arătat directorul CNEE. 

Ministerul Educaţiei Naţionale a decis să solicite Editurii Didactice şi Pedagogice retipărirea în totalitate a manualului de Geografie pentru clasa a VI-a la care au fost constatate mai multe erori. 

Potrivit unui comunicat transmis luni presei de MEN, în acest caz toate costurile vor fi suportate de editură, care îşi rezervă dreptul de a-i acţiona în instanţă pe cei vinovaţi pentru daunele aduse. 

Vezi și: Manual Geografie, greșeli grave. Capitala Paraguayului, în România: "Am putea să acceptăm"



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23