Manifestul ucigaşului din Norvegia: Război civil european şi interzicerea musulmanilor

Vederile extremiste de dreapta ale lui Anders Behring Breivik, autorul atacurilor de vineri din Norvegia, pledează pentru un „război civil european“ care să ducă la execuţia „marxiştilor culturali“ şi la interzicerea musulmanilor.

Pagina introductorie a documentului de peste 1500 de pagini poartă semnătura "Andrew Berwick", dar autorul se identifică ulterior ca fiind Anders Behring Breivik, nimeni altul decât suspectul reţinut pentru atacurile din Norvegia.

Documentul este un manifest politic, combinat cu o confesiune şi un plan de acţiune, care detaliază vederile lui Breivik, background-ul lui cultural, dar şi intenţiile lui de a comite atacurile de vineri. Conţine, de asemenea, mai multe fotografii cu el, transmite realitatea.net.

„Dacă îţi pasă de viitorul Europei Occidentale, cu siguranţă vei găsi informaţii interesante şi foarte relevante“, scrie autorul, care precizează că i-au trebuit nouă ani să elaboreze acest manifest.

În manifest, autorul îi diabolizează pe premierul Jens Stoltenberg şi pe partidul său laburist, care are controlul majoritar în guvernul norvegian, acuzându-i de perpetuarea „ideilor culturale marxiste/multiculturaliste“ şi de îndoctrinarea tinerilor cu aceste idei. Autorul acuză Partidul Laburist că îmbrăţişează acele idealuri şi de aceea permite „islamificarea Europei“.

Manifestul conţine şi speculaţii despre ce se va întâmpla dacă autorul va supravieţui „unei misiuni de succes şi va trăi ca să îndure un proces multiculturalist“. Într-un astfel de scenariu, scrie autorul, „când mă voi trezi la spital, după ce voi fi supravieţuit rănilor prin împuşcare, voi realiza, cel puţin la nivel personal, că sunt într-o lume de rahat, într-un coşmar adevărat. Nu numai că toţi prietenii şi familia mă va detesta şi vor spune că sunt un monstru, dar presa multiculturalistă internaţională va fi ocupată să scrie din plin şi în diverse moduri pentru a caracteriza asasinatul, pentru a defăima şi demoniza“, îşi imaginează în continuare autorul.

Manifestul conţine şi fotografii ale suspectului, unele dintre ele postate deja pe pagina sa de Facebook, dar şi câteva inedite. În unele pare să fie în uniformă, inclusiv una în care poartă o jachetă a puşcaşilor marini americani, decorată cu Crucea de Fier, însemnele Cavalerilor Templieri şi medalii ale francmasonilor. Într-o altă fotografie, Breivik este îmbrăcat într-un costum ud având o emblemă pe care scrie "Vânător marxist" şi ţine în mână o puşcă de mare putere.

Autorul scrie câte ceva şi despre familia şi pregătirea sa şi spune că engleza este "a doua sa limbă".

Documentul este intitulat "2083: O declaraţie europeană de independenţă". Data este explicată ulterior de autor - este anul în care el crede că un război civil european se va sfârşi prin execuţia marxiştilor culturali şi deportarea musulmanilor.

Acest "război civil" se va desfăşura în trei faze, prezice autorul. Prima va avea loc până în 2030 şi va include "un război deschis, atacuri militare-şoc comise de sistemul celulelor clandestine şi va fi marcată de consolidarea forţelor conservatoare". Între 2030 şi 2070, autorul face apel la "forme mai avansate ale grupurilor de rezistenţă şi la pregătirea unei lovituri de stat paneuropene". În etapa finală, liderii Europei vor fi daţi jos şi se va implementa "o agendă politică cultural conservatoare".

O mare parte din manifest conţine diatribe împotriva marxismului şi cheamă la distrugerea guvernelor care sprijină idealurile marxiste. Autorul nu explică foarte clar de ce a ales anul 2083, dar atunci se împlinesc 200 de ani de la moartea lui Karl Marx.

Autorul spune că a fost determinat să ia atitudine în momentul în care guvernul ţării sale s-a implicat în campania NATO din Kosovo, îndreptată "în mod greşit împotriva fraţilor noştri sârbi, care doreau să izgonească islamul, deportându-i pe albanezii musulmani înapoi în Albania". Totodată, el critică modul "prost" în care guvernul norvegian s-a ocupat de problema caricaturilor lui Mahommed - referire la scuzele pe care guvernul de la Oslo şi le-a cerut pentru că ziarele naţionale au publicat controversatele desene.

O altă referire critică Norvegia, ţara premiilor Nobel pentru pace, pentru că i-a acordat distincţia fostului lider palestinian Yasser Arafat. "Situaţia e pur şi simplu haotică", scrie el, subliniind că "mii de musulmani" vin anual în Norvegia. "Aceşti trădători sinucigaşi trebuie să fie opriţi", afirmă autorul.

Pe de altă parte, el detaliază experimentele sale de confecţionare a unei bombe, expunând inclusiv teroria că, pentru a nu atrage atenţia, e bine să fie cumpărată o femă, pentru a putea cumpăra astfel mari cantităţi de îngrăşământ - folosit la confecţionarea bombelor.

Breivik a cumpărat şase tone de îngrăşământ în mai, prin compania agricolă pe care o deţinea.

"E bine să fii foarte atent atunci când cauţi componentele bombei, pentru că mulţi termeni vor activa alerte electronice", avertizează extremistul. El dă şi unele sfaturi - să fie folosite laptpuri anonime, iar căutarea pe net să se facă de la McDonald's-ul local, pentru a evita situaţia de a fi pus pe o listă de supraveghere.

În afară de instrucţiuni, documentul scris de presupusul autor al atacurilor de la Oslo are şi rol de jurnal zilnic. Include referiri la indiscreţiile sexuale ale rudelor sale, la vieţile personale ale prietenilor şi la modul în care el personal foloseşte steroizi.

Începând din 2 iulie, autorul devine mai aplecat înspre afaceri şi se plânge că i s-au terminat rezervele de testosteron, ceea ce i-a sporit "agresivitatea". Îşi scoate armele şi îşi pregăteşte bombele.

"Vechiul proverb 'dacă vrei ceva, atunci fă-o singur' este la fel de grăitor şi azi. În unele cazuri, poţi face totul de unul singur, doar că îţi trebuie mai mult timp. ŞI, în plus, fără să-ţi asumi riscuri inacceptabile. Concluzia este evidentă", afirmă autorul, ceea ce ar da de înţeles că a acţionat singur, fără complici.

"Cred că acum e ultima dată când scriu. E vineri, 22 iulie, ora 12.51", se încheie documentul-confesiune.

La 15.26 exploda în centrul capitalei Oslo o bombă de mare putere. După aproape două ore, insula Utoya era scena unui adevărat carnagiu.

Citeşte şi:

Anders Behring Breivik – portretul robot al criminalului, realizat de presa internaţională

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel