Psihologul Mirela Zivari a explicat, pentru DC News, ce motivații de ordin psihic se pot ascunde în spatele gestului criminal făcut de tânărul de 20 de ani care a intrat intenționat cu mașina în mai mulți pietoni în zona unui mall din Brăila.
Psihologul spune că e foarte posibil să fie vorba despre un episod al unei boli mentale de care familia tânărului să aibă cunoștință.
"La vârsta de 20 de ani, există o sensibilitate foarte mare de a dezvolta episoade psihotice, ceea ce urmărind un psihiatru ajunge să pună, în timp, diagnosticul de tulburare afectivă și episod schizofrenic. În momentul în care, în discursul unui om care a făcut aceste fapte, există exprimate astfel de dorințe, precum cea rostită de respectivul individ (n.r. - atacatorul a spus că "Trebuie să curgă sânge pentru ţara asta"), ar trebui obținut din partea familiei un istoric al său de comportament pentru a vedea dacă ceea ce susține el nu este, de fapt, înscris într-un complex psihotic care să explice ceea ce el a făcut", a apreciat psihologul.
Alcoolul nu poate fi cauza
Zivari spune că la concentrația de acool în sânge detectată de Poliție în acest caz, nu putem vorbi despre un factor determinant pentru o astfel de faptă.
"La 0,37 mg/l alcoolemie nu ai astfel de idei. Trebuie să vedem dacă nu cumva este consumator de droguri pentru că există polisubstanțe care generează tendința de a fi agresiv, dar creează și un fel de scenariu, cu teme precum "am o misiune specială din partea lui Dumnezeu, sunt cel care va schimba lumea" etc. Aceste scenarii sunt de obicei foarte bine construite. În delirul lor, totul este sistematizat. Au niște chestiuni justificative foarte clare pentru ei. Nu pot să fiu sigură că putem vorbi în acest caz de un comportament de tip "ciorchine", adică influența știrilor despre acest tip de atacuri să fi fost hotărâtoare. Dacă ar fi fost la știri un caz recent și foarte mediatizat poate că puteam vorbi de un comportament imitativ", a explicat Zivari pentru DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu