MAI, mobilizare în zonele afectate de furtuni

furtuna
furtuna

Peste 4.000 de efective MAI cu peste 1.800 de mijloace tehnice au acţionat, în ultimele 24 de ore, pentru înlăturarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice periculoase, în municipiul Bucureşti şi în alte 56 de localităţi din 12 judeţe din ţară, informează Ministerul de Interne. 

Potrivit unui comunicat de presă, majoritatea intervenţiilor au constat în degajarea drumurilor de copaci doborâţi de vânt şi sprijin în evacuarea apei din subsolurile inundate. 

În judeţul Teleorman, în localitatea Uda-Paciurea, s-a intervenit pentru salvarea a două persoane blocate din cauza unei viituri şi pentru evacuarea altor două persoane care, ulterior, au fost cazate la rude. 

Traficul rutier se desfăşoară în condiţii de carosabil umed în judeţele unde se înregistrează încă precipitaţii. De asemenea, traficul aerian, feroviar, maritim şi fluvial se desfăşoară în condiţii normale, precizează MAI. 

Potrivit sursei citate, situaţia din teren va fi monitorizată şi coordonată în continuare prin Centrul Naţional de Conducere Integrată până la înlăturarea efectelor produse de vremea nefavorabilă. 

Marţi, la ora 24,00, va expira atenţionarea hidrologică de cod galben pentru 23 judeţe şi, la ora 16,00, avertizarea hidrologică de cod portocaliu pentru 13 judeţe. 

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, a solicitat încă de la debutul fenomenelor meteorologice periculoase ca întreaga situaţie să fie monitorizată la nivelul Centrului Naţional de Conducere Integrată care funcţionează la nivelul MAI şi să se menţină legătura cu prefecţii din judeţele afectate pentru a fi în măsură să fie acordat sprijin imediat populaţiei acolo unde situaţia o impune. 

De asemenea, ministrul a cerut, încă de luni, Ministerului Apelor şi Pădurilor şi Ministerului Energiei să desemneze câte un reprezentant cu putere de decizie în Centrul Naţional de Conducere Integrată pentru a putea acţiona de îndată în sprijinul comunităţilor afectate. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel