MAE, intervenție în cazul turistului interzis într-un hotel din Olanda pentru că este român: Ambasada României la Haga a inițiat demersuri oficiale, în regim de urgență

Foto: Pixabay, de Michael de Groot
Foto: Pixabay, de Michael de Groot

MAE a venit cu o reacție în cazul turistului interzis într-un hotel din Olanda pentru că este român.

Ministerul Afacerilor Externe a României a venit cu o reacție în cazul turistului interzis într-un hotel din Olanda pentru că este român.

"Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Ambasadei României la Haga, s-a autosesizat prompt, de îndată ce informațiile referitoare la caz au aparut în mass-media, cu privire la situația unui cetățean român a cărui rezervare la o unitate de cazare din localitatea Tilburg, Regatul Țărilor de Jos, ar fi fost anulată pe motiv că unitatea de cazare nu ar mai primi cetățeni români, în baza unei înțelegeri cu municipalitatea din localitatea Tilburg.

VEZI ȘI: Unui turist i s-ar fi refuzat cazarea într-un oraș din Olanda pentru că este român. "M-au tratat ca pe un infractor"

Ambasada României la Haga a inițiat demersuri oficiale



În acest context, MAE informează că Ambasada României la Haga a inițiat demersuri oficiale, în regim de urgență, imediat ce cazul a fost semnalat în mass-media, pe lângă primăria din Tilburg și pe lângă unitatea de cazare care ar fi anulat rezervarea cetățeanului român, pentru a obține informații suplimentare și clarificări cu privire la situația semnalată.

MAE precizează că, potrivit informațiilor pe care purtătorul de cuvânt al Primăriei din Tilburg le-a comunicat telefonic reprezentanților ambasadei, la data de 4 aprilie 2023, nu a existat niciodată un acord de refuzare a cazării pentru cetățenii români și că discriminarea nu este sub nicio formă tolerată în Tilburg.

VEZI ȘI: Turist, interzis într-un hotel din Olanda pentru că este român. Platforma de rezervări ar fi renunțat la colaborarea cu hotelul respectiv

Cazul este investigat de Primăria din Tilburg

De asemenea, reprezentanții misiunii diplomatice au contactat cetățeanul român în cauză, pentru a îl informa despre demersurile întreprinse în acest caz, pentru clarificarea situației, respectiv pentru asigurarea respectării drepturilor sale. Persoana în cauză a precizat că a identificat alt loc de cazare, și-a încheiat sejurul în Regatul Țărilor de Jos și a depus o sesizare la instituția cu competențe în combaterea discriminării, fără a adresa solicitări de asistență din partea misiunii diplomatice române.

Cazul semnalat este, la acest moment, investigat de Primăria din Tilburg și de Organizația pentru anti-discriminare. De asemenea, conform informațiilor pe care purtătorul de cuvânt al Primăriei Tilburg le-a transmis Ambasadei României la Haga, autoritățile competente din Tilburg nu au reușit, până la acest moment, să îl contacteze pe proprietarul sau pe administratorul unității de cazare oferite spre închiriere", transmite MAE într-un comunicat de presă.



MAE informează că Ambasada României la Haga menține în atenție acest caz și este pregătită să acorde asistență consulară cetățeanului român, conform competențelor legale.



MAE român manifestă toleranță zero și va acționa permanent prompt și ferm oricând vor apărea date cu privire la eventuale cazuri de discriminare la care ar fi supuși cetățeni români.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel