"Mădălina Manole nu poate să ardă în iad!". Comemorare emoționantă

Mădălina Manole
Mădălina Manole

Luni, pe 14 iulie, s-au împlinit patru ani de când Mădălina Manole s-a sinucis. Familia, admiratorii și jurnaliștii nu au uitat-o și într-un fel sau altul cu toții i-au adus un omagiu.

VEZI ȘI: Ciutacu, șocat: Am făcut, în premieră, ceea ce detest

Alecu Racoviceanu a scris câteva rânduri despre cea care a fost numită "Fata cu părul de foc". 

"Mă uit la zecile de vorbitori de pe micile ecrane şi mă încearcă un sentiment de vinovăţie şi de jenă. Nimic din toate vorbele astea nu ar fi fost găzduite de televiziuni dacă ieri, de exemplu, şi-ar fi lansat prea mult amânatul album sau doar şi-ar fi serbat ziua de naştere. Nu sunt ipocrit, ştiu sigur că nici eu, ca probabil majoritatea ziariştilor, nu aş fi permis mai mult de o ştire despre vreunul din cele două evenimente fericite din viaţa ei", a scris Alecu Racoviceanu.

"Mulţumindu-i pentru bucuria ce mi-a făcut-o cândva involuntar, vreau ca de câte ori o să-mi amintesc de moartea ei să cred că Fata cu părul de foc nu s-a sinucis. A fost ucisă de o oarecare Magdalena Mircea, o doamnă respectabilă, în vârstă de 43 de ani, mama unui copil de un an și două luni, crima fiind comisă în casa autoarei din Otopeni. De fapt, nu a fost o crimă, ci mai mult o eutanasie, Fata dispărând înainte de a deveni Femeia cu părul vopsit. Dumnezeu să le ierte pe amândouă!", a adăugat jurnalistul pe blog.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel