Negocierile statelor membre din Uniunea Europeană privind lucrătorii detașați nu au ajuns la o înțelegere, astăzi.
Subiectul este foarte important pentru Franţa care se confruntă cu opoziţia ţărilor membre din Estul Europei, în frunte cu Polonia.
Reuniunea miniştrilor Muncii din UE, de la Luxemburg, este un test crucial pentru metoda de negocieri în cadrul UE a preşedintelui francez Emmanuel Macron.
Președintele Franței a solicitat o înăsprire a reformei privind lucrătorii detaşaţi, atacând în special Polonia şi alte trei state din grupul de la Vişegrad (Ungaria, Cehia şi Slovacia), care susţin menţinerea statu quo-ului.
Poziţia liderului francez este sprijinită şi de Germania, Belgia, Luxemburg şi Olanda.
”Discuţiile sunt despre corectitudine pe piaţa forţei de muncă. Sunt integral în favoarea libertăţii de mişcare dar trebuie organizată într-un mod echitabil...Piaţa internă se bazează pe reglementări, nu este o junglă”, a afirmat comisarul european pentru Afaceri sociale, Marianne Thyssen.
Nu a existat un acord după prima sesiune în timpul căreia au vorbit pe acest subiect aproape toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. Oficialii şi diplomaţii au apreciat, totuşi, că Estonia - ţara care asigură în prezent preşedinţia rotativă a UE - va oferi ulterior propuneri de compromis pentru a se ajunge la un acord.
[citeste si]
Unul din subiectele cheie de dispută îl reprezintă sectorul transportului rutier, deoarece ţările din grupul de la Vişegrad, dar şi Spania şi Portugalia, sunt îngrijorate de consecinţele negative ale reformei asupra şoferilor lor.
Polonia, Cehia, România şi alte state din Europa de Est susţin că după deceniile de comunism ar trebui să li se permită să concureze cu salarii mai scăzute pentru a ajunge din urmă statele mai bogate din Europa Occidentală.
Un alt subiect sensibil este perioada maximă în care lucrătorii trimişi peste hotare pot munci înainte de a se supune reglementărilor legate de forţa de muncă din ţara gazdă. Miniştrii au respins oferta Estoniei de a stabili la 20 de luni perioada maximă, unele ţări au cerut cel puţin 24 de luni, altele maxim 12 luni.
O altă temă de dezbatere este remuneraţia exactă a lucrătorilor detaşaţi, companiile profitând de diferenţele salariale existente între Europa de Est şi Europa Occidentală.
Obiectivul major al revizuirii regulilor europene care reglementează detaşarea lucrătorilor, un sistem care permite europenilor să muncească în altă ţara dar să cotizeze în ţara de origine, este să aibă un salariu egal, la muncă egală, la acelaşi loc de muncă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News