Lucrări pe DN1. Proiect aşteptat de mii de şoferi

Sursa foto: DRDP Bucuresti
Sursa foto: DRDP Bucuresti

O investiţie menită a duce la reducerea numărului de accidente pe DN1 se apropie de finalizare. 

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti prezintă stadiul lucrărilor, astăzi, 15.05.2019, pentru obiectivul “Amenajare intersecție pe DN 1, km 66+500 cu bretea DN 1B către Ploiești”- intersecție care se va amenaja în soluție de sens giratoriu.

Ordinul de execuție a fost emis în data de 18.03.2019, iar în acest moment, lucrările sunt realizate în proporție de 80%, acestea urmând a se finaliza luna aceasta, înainte de termenul estimat în contract, respectiv 17.09.2019. La fața locului, pentru verificarea stadiului lucrărilor, s-a aflat astăzi și directorul regional DRDP București, Daniel Dinu.

Necesitatea acestei investiții constă în scăderea numărului de accidente grave petrecute la intersecția DN 1 km 66 cu DN 1B km 0+000, amplasamentul lucrării fiind situat în localitatea Blejoi, Jud. Prahova, la limita de hotar cu localitatea Paulești, la intersecția DN 1 km 66+500 cu prima bretea (pe direcția de mers București-Brașov) a DN 1B. Obiectivul reprezintă un nod de circulație existent ce asigură legătura între DN 1 și Centura de Nord a Ploieștiului.  De asemenea, această intersecție este tranzitată de toate vehiculele grele ce fac legătura între București și Brașov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel