Lucrări pe autostrada A1 şi pe DN1. Probleme de trafic

Asfaltare
Asfaltare

Un tronson al autostrăzii A1 se va închide începând de astăzi. Totodată, pe DN1, la intrarea în Predeal, traficul se desfăşoară dirijat.

Începând de astăzi, 10 octombrie 2018, ora 08:00, se va închide circulaţia rutieră pe sectorul A1 Şoimuş - Simeria, între kilometrii 354 şi 369, deoarece vor începe lucrările de realizare a conexiunii între sectorul de autostradă Deva - Orăştie (aflat sub trafic) cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj - Deva (în execuţie). Se estimează că lucrările vor fi finalizate până în data de 15 noiembrie 2018. Circulaţia rutieră va fi închisă pe tronsonul cuprins între nodul rutier Şoimuş şi nodul rutier Simeria, traficul urmând să se desfăşoare deviat pe DN 7, pe segmentul Simeria - Deva.

Reparaţii pe DN1

Pe DN 1, pe o distanţă de aproximativ 2 kilometri la intrarea în Predeal, pe sensul de mers Bucureşti - Braşov, se execută în această perioadă lucrări de reparaţii asupra părţii carosabile. Traficul rutier este dirijat prin semafoare.

De asemenea, pe sensul Bucureşti - Constanţa al Autostrăzii A2, au loc lucrări de reparaţii la sistemul rutier între kilometrii 68+700 metri şi 75+900 metri, circulaţia fiind restricţionată pe sensul către litoral, între localităţile Lehliu-Gară şi Drajna, judeţul Călăraşi. Traficul se desfăşoară doar pe calea 2 (Constanţa - Bucureşti), în ambele sensuri, pe câte o bandă de circulaţie, până la data de 04 noiembrie 2018.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel