Loviturile SUA în Siria. Fota: Prin acest atac, SUA dau şah Rusiei şi Chinei

Prin atacul asupra Siriei SUA "dau şah" celorlalte două mari puteri - Rusia şi China, crede specialistul în relaţii internaţionale Iulian Fota, fost consilier prezidenţial.

"Eu cred că în acest moment, prin acest atac în Siria, Statele Unite dau şah celorlalte mari puteri - Rusia şi China, în acelaşi timp. Dă şah Rusiei prin faptul că Rusia este principalul aliat al preşedintelui Siriei, Bashar Al-Assad, deci atacurile împotriva regimului sirian inevitabil reprezintă o problemă şi pentru Moscova, dar dă şi şah indirect Chinei, pentru că preşedintele Chinei este în acest moment în Statele Unite", a declarat vineri, Iulian Fota.

El consideră că atitudinea SUA în problema siriană poate fi interpretată "ca un fel de mesaj pentru China".

"Uitaţi-vă la ce se poate ajunge, dacă nu împreună rezolvăm situaţia din Coreea de Nord. Deci este o mişcare foarte îndrăzneaţă a preşedintelui Trump. Efectiv, peste noapte America revine în prim-planul scenei politicii mondiale, revine, ca să spun aşa 'în şah', din nou preluând iniţiativa ordonării sistemului internaţional", consideră fostul consilier prezidenţial. 

Fota apreciază că SUA preia astfel iniţiativa în Orientul Mijlociu, "în dosarul sirian". 

"Pentru că, în acest moment, mingea în ceea ce priveşte Siria este în curtea Moscovei şi aceasta va trebui să dea un răspuns. Un răspuns real, nu convocarea Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, care este doar o reacţie de primă instanţă, o reacţie standard, aş putea să spun. Probabil că în timpul acesta Rusia evaluează şi ea consecinţele, implicaţiile şi ce are de făcut", spune analistul. 

Iulian Fota a accentuat că "SUA a pus mingea în terenul preşedintelui Chinei, care are în acest moment un subiect în plus pe agendă de reflectat". 

El a susţinut că nu se poate vorbi de "rezolvări rapide" ale situaţiei din zonă. 

"Să nu sperăm în rezolvări rapide, facile, în politica mondială în următorii ani. Dosarele astea sunt complicate. Se vor rezolva în timp şi sunt dosare care depind, în primul rând, de relaţia între marile puteri, care pot da, ca şi altă dată, soluţiile în toate aceste dosare regionale. Acum rămâne să vedem cum vor reacţiona Rusia şi China. Să vedem dacă acceptă că mesajul Statelor Unite nu e neapărat unul de confruntare. Mesajul SUA este unul de genul 'Avem şi opţiunea asta. Uite că o putem folosi, dar noi, în continuare, am vrea împreună cu voi să rezolvăm dosarele astea'. Cu Rusia să rezolvăm Siria, cu China să rezolvăm Coreea de Nord. Dacă celelalte două state - China şi Rusia - vor respinge această ofertă de rezolvare în comun a acestor două dosare, americanii, probabil, îşi vor prelucra lecţiile, îşi vor trage concluziile şi vom vedea ce se va întâmpla. Deci esenţial este în momentul acesta poziţionarea Rusiei şi a Chinei pe această chestiune. Să vedem cum văd ele politica mondială în epoca domnului preşedinte Trump", a mai spus Iulian Fota, pentru Agerpres. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel