Un restaurant din București a iscat o dezbatere aprinsă în mediul online, după o postare pe pagina de Facebook în care administratorii locației și-au exprimat regretul față de copiii care au perturbat liniștea altor clienți:
„Dragii noștri, pentru că ne plac atât copiii cât și cățeii & pisicile, ne iubim și plantele și florile, dar ne place mai ales să bem o bere rece sau un cocktail de adulți, ne dorim ca toți cei din grădină să se poată bucura în liniște de timpul petrecut la J'ai. Suntem prietenoși cu copiii, dar vă reamintim că zona de nisip NU ESTE LOC DE JOACĂ.” este postarea care a generat postări dintre cele mai acide la adresa copiilor și părinților acestora (citește mai mult AICI).
Radu Herjeu: În toată această poveste, copiii sunt victime
Jurnalistul Radu Herjeu și-a exprimat punctul de vedere față de subiectul care a isterizat Internetul:
„Văleu, săriți, România e cutremurată de un alt scandal. Un restaurant le-a bătut obrazul părinților care-și imaginează că lumea întreagă nu e decât un uriaș loc de joacă, alergat, zbierat, dat cu curul de pământ, împins, tras, aruncat pentru progeniturile răzgâiate. Și adulții din jur nu sunt decât servitorii docili și imperturbabili ai acestora. Rude, vecini, profesori, cumpărători la coadă, călători cu trenul sau tramvaiul, ospătari sau meseni.
Să ne înțelegem. În toată această poveste, copiii sunt victime. Ale unora care habar n-au să-i crească, dar au suficienți bani încât să-i care cu ei la crâșmă ca să se mândrească.“, a scris, pe Facebook, Radu Herjeu.
Un copil crescut cu libertate devine nesimțit? ”Nu e vina copilului, niciodată nu e”
Un articol al blogului Prințesa Urbană din 2014 este cât se poate de actual. După dezbaterea pornită de postarea unui restaurant (la adresa părinților și copiilor care îi vizitează”, cele două tabere au început să își susțină argumentele. Nici în urmă cu opt ani lucrurile nu stăteau diferit.
”Mi s-a întîmplat de multe ori (și cînd nu aveam copii, dar și acum, că am doi) să fiu deranjată de copiii altora. Să boscorodesc printre dinți la film cînd un bebeluș de nici 3 luni urla ca din gură de șarpe (evident, nu era vina lui că se află acolo) în brațe la maică-sa, care pur și simplu a trebuit să-l aducă la film de acțiune la Imax, unde sonorul este atît de tare că simt că-mi ies dinții din gingie cînd explodează vreo bombă. Să îmi strîng mîncarea de pe jos după ce niște puști de cinci ani s-au alergat prin restaurant pînă ne-au dărîmat masa. Să înghit nisip de pe plajă pentru că ăștia micii voiau neapărat să-mi toarne cu găletușa-n cap dune întregi, să mă feresc de palme și pumni la grădina zoologică, să primesc o minge de fotbal șutată cu mult patos fix în fruntea-mi de un mic Bănel Nicoliță (la locul de joacă)”, a scris autoarea, pe un ton ludic, în ciuda scenelor neplăcute descris.
Aceasta continuă și recunoaște: ”m-am enervat pe moment”, argumentând totuși că ”nu e vina copilului, niciodată nu e”. Aceasta pune obrăznicia pe seama energiei și a lipsei de limite impuse de părinți (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
